O britanică a ajuns la spital după ce i-au explodat implanturile cu silicon. „A fost groaznic”. FOTO

Publicat: 19 06. 2014, 19:20
Actualizat: 29 07. 2014, 19:11

O femeie în vârstă de 51 de ani din Marea Britanie a ajuns la spital după ce implanturile cu silicon din interiorul sânilor i-au explodat.

Kim Brockhurst, de profesie instructoare de fitness, plătise aproape 5.000 de euro pentru a-și mări sânii cu două numere, scrie The Mirror.

„Aveam pieptul foarte plat și am vrut să am și eu forme. Așa că am strâns niște bani pentru această operație, sperând că astfel voi căpăta mai multă încredere în mine”, a povestit ea.

La scurt timp de la intervenția chirurgicală însă, Kim a început să aibă probleme. În urma unui control medical de specialitate, femeia a aflat că doctorul care realizaze operația utilizase implanturi PIP (Poly Implant Prothese) neautorizate, iar unul dintre acestea se spărsese.

„Totul s-a înrăutățit atunci când sânii mei au început să se deformeze. A fost groaznic”, și-a amintit Kim. „La sânul drept îmi apăruse o gâlmă foarte mare, iar implantul din sânul stâng îmi explodase, făcând ca siliconul să se scurgă în țesutul mamar”, a adăugat ea.

Femeia a fost supusă unei alte operații, iar acum se află în afara oricărui pericol.