O cunoscută prezentatoare TV și-a dat DEMISIA: ”Am refuzat din motive foarte obiective”. UPDATE

Publicat: 15 09. 2015, 14:10

”Au trecut cei mai frumoși 3 ani alături de echipa Știrilor TVR! În stânga lui Mihai Constantin (n.r. celălalt co-prezentator) la Telejurnalul de la ora 20:00 și alături de colegi, am trecut prin multe clipe minunate, pe care le păstrez aproape de sufletul meu (…) Doresc să precizez că NU am fost dată afară din TVR! Este decizia mea de a refuza prezentarea jurnalului de dimineață, din motive extrem de obiective”, a explicat Ligia Munteanu, citată de paginademedia.ro.

Cu toate acestea, Departamentul de comunicare al TVR a precizat, într-un comunicat de presă, că Ligia Munteanu nu a demisionat din TVR.

Începând de luni, toate jurnalele principale ale TVR 1 vor avea un singur prezentator, de luni până joi prezentatorul Telejurnalului de seară fiind Mihai Constantin, iar în weekend, Radu Tudor.