O studentă din SUA face dezvăluiri șocante: ”Fac filme porno pentru că nu mi-am permis taxa de școlarizare”

Publicat: 25 02. 2014, 12:45
Actualizat: 09 08. 2014, 05:49

Tânăra, care semnează cu pseudonimul Lauren A., spune că este studentă în anul I și că nimeni nu o crede când afirmă că este star porno și face videochat.

Lauren A., care spune despre ea că este bisexuală și nu știe clar dacă este fată sau băiat, declară că pornografia o împlinește.

”De ce fac filme porno? Răspunsul este simplu. Nu mi-am putut permite taxa de 60.000 de dolari pentru școlarizare, iar familia mea are probleme financiare grave. Nu îmi e rușine cu ce fac”, a declarat Lauren A.

Tânăra s-a decis să vorbească despre meseria ei după ce s-a certat cu un membru al unei Frății din cadrul Universității. ”Trebuie să luăm atitudine în ceea ce privește femeile exploatate și abuzate în industria sexului și să eliminăm stigmatul atașat femeilor care practică această profesie”, a spus Lauren A.

Tânăra spune că, având în vedere că este bisexuală și are mai multe ”ciudățenii” sexuale, lucrul în industria porno a ajutat-o să se elibereze și să se simtă acceptată. ”Dețin controlul complet al sexualității mele”, a mai spus Lauren A.

În încheierea mărturisilor sale de pe portalul xojane.com, Lauren A. spune că, atunci când era mică, mama ei i-a spus că, dacă se va masturba, îi va cădea vaginul. ”Toată viața mi s-a spus, la fel ca altor milioane de femei, că sexul este un act degradant și rușinos. De ce ne sperie așa de mult gândul unei femei cu multă experiență sexuală?”, se întreabă retoric Lauren A.