Operațiune de salvare inedită. Cum este readusă la viață o femeie care a intrat în stop cardiac din cauza unei supradoze de droguri

Publicat: 05 11. 2013, 21:47
Actualizat: 20 05. 2015, 02:09

Liz, o americancă de 29 de ani, a fost la un pas de moarte din cauza unei supradoze de heroină. Norocul său a fost că alături de ea mai erau doi prieteni cu prezență de spirit, care au știut cum să o ajute. Aceștia i-au administrat Naloxone, o substanță injectabilă ce are același efect asupra organismului ca și drogurile, notează Daily Mail.

Întregul moment a fost filmat, iar clipul a fost difuzat de jurnaliștii de la CNN pentru a atrage atenția asupra faptului că numărul persoanelor care mor din cauza unei supradoze crește de la an la an. Statisticile de specialitate arată că, numai în SUA, la fiecare 19 minute o persoană moare din cauza unei supradoze.

http://i.cdn.turner.com/cnn/.element/apps/cvp/3.0/swf/cnn_embed_2x_container.swf?site=cnn&profile=desktop&context=embedwww&videoId=health/2013/11/03/sgmd-back-from-the-dead.cnn&contentId=health/2013/11/03/sgmd-back-from-the-dead.cnn

Din imaginile înregistrate, se poate vedea cum femeia a rămas fără puls, iar în încercarea de a o readuce la viață, prietenii lui Liz îi administrează o doză de Naloxone. Liz nu își revine, astfel că se decide administrarea încă unei doze. În cele din urmă, femeia își revine. Acesta este un caz fericit, deoarece persoanele care au fost lângă Liz au știut cum să reacționeze.

Medicii spun că prin administrarea în câteva minute de la supradoză a drogului numit Naloxone o persoană își poate reveni inclusiv din stop cardiac. Cadrele medicale susțin că prin această modalitate pot fi salvate multe vieți.