REȚETĂ PIZZA DE POST

Publicat: 17 04. 2014, 19:51
Actualizat: 19 05. 2015, 04:05

PIZZA poate deveni un preparat de post delicios chiar dacă renunți la mozzarela, cașcaval, bacon sau carne. Mai jos puteți găsi o REȚETĂ simplă de PIZZA DE POST.  

Ingrediente PIZZA DE POST:

● 500 de grame de făină
● un cubulet de drojdie
● apă călduță
● sare
● zahăr
● ulei
● bucăți de soia
● salam de soia
● cașcaval de post
● piper măcinat
● ciuperci
● măsline
● porumb
● soia
● sos de rosii

Mod de preparare PIZZA DE POST

Se dizolvă drojdia în apă și se frământă un aluat potrivit de tare și se lasă să crească. În acest timp se fierb câteva bucăți de soia (nr. șnițele din comerț) în apa în care s-au adăugat condimente și apoi se lasă să se scurgă apa din ele.

După ce s-au scurs, se taie în cubulețe mici salamul de soia și ciupercile. Se mai pregătesc măslinele și porumbul.

După ce a crescut aluatul, se ia și se întinde și se pune într-o tavă normală de aragaz unsă cu ulei. Se înțeapă aluatul cu o scobitoare din loc în loc și se unge cu bulion peste care se pune busuioc uscat și piper negru măcinat. Deasupra se pune un strat fin de cașcaval de post, iar apoi se adaugă și restul ingredientelor: salamul de post, soia, ciupercile, porumbul și măslinele.

Întreaga compoziție se pune la cuptor, la foc potrivit, și se lasă preț de 20 de minute. Când este aproape gata se pune deasupra cașcaval de post ras și se mai lasă la cuptor până se topește cașcavalul.