REZULTATE BAC 2013. Primele note ale liceenilor din Capitală, pe EDU.RO. Jumătate dintre candidați au promovat

Publicat: 08 07. 2013, 16:43
Actualizat: 29 07. 2014, 22:19

În BUCUREȘTI, primele REZULTATE la BACALAUREAT 2013 sunt afișate luni, 8 iulie, la centrele de examinare și pe EDU.RO, în secțiunea specială pentru Bacalaureat 2013. Notele finale se afișează în 12 iulie, după depunerea și soluționarea contestațiilor.

Inspectoratul Școlar București transmite că în urma centralizării datelor primite de la cele 65 de centre de examen, procentul de promovabilitate la BACALAUREAT 2013 pentru seria curentă în municipiul București este de 63,35%. Procentul de promovabilitate pentru candidații din seriile anterioare este de 50,5%.

La nivel național, 55,4% dintre absolvenții de clasa a XII-a care au susținut examenul de BACALAUREAT 2013 l-au promovat, potrivit datelor EDU.RO. Rata de promovare este una record în ultimii trei ani, având în vedere că în 2011 de prima sesiune au trecut 45,7% dintre absolvenți, iar în 2012 – 44,4%.

Peste 188.000 de elevi au intrat, din 1 iulie, când a fost proba la Limba și Literatura Română, în examenul de Bacalaureat 2013.

REZULTATE BAC 2013 EDU.RO Top 5 județe cu cea mai mică rată de promovare la BAC 2013

1. Ilfov: 21,9% (BAC 2012: 15,1% / BAC 2011: 24,4%)

2. Teleorman: 35,2% (BAC 2012: 29% / BAC 2011: 46%)

3. Harghita: 42,4% (BAC 2012: 30,2% / BAC 2011: 64%)

4. Covasna: 42,7% (BAC 2012: 32,4% / BAC 2011: 44,2%)

5. Caraș Severin: 43% (BAC 2012: 30,2% / BAC 2011: 24,8%)

REZULTATE BAC 2013 EDU.RO – Top 10 județe cu cel mai mare procent de promovare:

Brăila este județul cu cea mai mare rată de promovare după anunțarea primelor REZULTATE BAC 2013. O analiză diferențiată a rezultatelor în ultimii doi ani arată creșteri spectaculoase în județele din top 10:

1. Braila: 74,1% (în 2012: 59,2%, în 2011: 56,01%)

2. Cluj: 70,9% (în 2012: 54,3%, în 2011: 54,07%)

3. Iași: 67,5% (în 2012: 56,07%, în 2011: 41,9%)

4. Suceava: 64,4% (în 2012: 46,9%, în 2011: 65%)

5. Buzău: 63,9% (în 2012: 50,7%, în 2011: 53,2%)

6. Sibiu: 63,7% (în 2012: 51,6%, în 2011: 53,1%)

7. Bihor: 63,2% (în 2012: 53,3%, în 2011: 50,3%)

8. Alba: 62,2% (în 2012: 48,7%, în 2011: 38,4%)

9. Vaslui: 61,2% (în 2012: 48,1%, în 2011: 43,2%)

10. Prahova: 60,5% (în 2012: 45,4%, în 2011: 44,6%

Ce rezultate vom avea, în București, la BACALAUREAT 2013 față de BACALAUREAT 2012

București – REZULTATE BACALAUREAT 2013: Anul trecut, rata de promovare la BAC a fost, după primă sesiune și la nivel național, de 43%. În Capitală, rata de promovare înainte de contestații a fost ușor mai mică decât media națională, respectiv de 39%, conform primelor REZULTATE BACALAUREAT BUCUREȘTI.

BACALAUREAT 2013 a adus și două premiere: a fost pentru prima oară când elevii au primit subiecte diferite în funcție de profilul urmat la liceu. Ministerul a anunțat această măsură încă de la începutul anului școlar 2012-2013, pentru ca adecvarea subiectelor la ceea ce au studiat elevii la școală. Astfel, absolvenții de clasa a XII-a  care au urmat  cursurile la uman sau pedagogic au avut la examenul de BACALAUREAT 2013 subiecte mai dificile decât cei care au urmat un profil real sau filiera tehnologică sau vocațională, alta decât pedagogică.

De asemenea, a fost pentru prima oară când Ministerul Educației a creat o secțiune specială pe EDU.RO pentru sesizarea oricăror fapte de corupție din timpul examenului. De asemenea, orice suspiciune privind desfășurarea examenului de Bacalaureat 2013 a putut fi semnalată și pe www.educatiepentruviitor.ro sau la Telverde valabil în fiecare județ. Telverde pentru BACALAUREAT 2013 este 0800.801.100 și poate fi apelat, gratuit, între orele 8.00 – 21.00.

La proba orală de BAC 2013, rezultatele finale înregistrate la nivel național la proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română (proba A) arată că 94.106 dintre candidații de la BACALAUREAT 2013, adică 62,86%, sunt utilizatori  experimentați ai limbii române. Datele statistice de la Ministerul Educației arată că  6.675 (11,14%) au primit certificat de utilizator de nivel mediu, iar 35.010 (23,38%) au obținut certificatul de utilizator avansat. 

Cele mai mari procente de elevi experimentați sunt în județele: Prahova (77,69%), Brașov (76,31%), Buzău (73,50%), Brăila (72,04%) și Iași (70,32%);

În schimb, există și  județe unde sub 45% dintre elevi sunt experimentați la limba română : Covasna (40,58%), Harghita (41,37%) și Ilfov (43,16%).

La proba de limba română de la BAC 2013 au fost evaluați 149.717. Cei mai mulți candidați au fost în București (13.776),  Constanța (6.129), Bihor (5.678) și Suceava (5.672).

Din totalul candidaților înscriși, 3.920 (2,62%) au absentat, iar șase elevi au fost eliminați din examen, pentru tentative de fraudă.

Înainte de a avea REZULTATE BACALAUREAT 2013 BUCUREȘTI, iată situația la examenul de BAC din ultimii zece ani:

Calendar PROBE SCRISE LA BACALAUREAT 2013

1 iulie 2013 –  Limba și literatura română – proba scrisă

2 iulie 2013 –  Limba și literatura maternă  proba scrisă

3 iulie 2013 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

5 iulie 2013 – Proba la alegere a profilului și specializări- proba scrisă

8 iulie 2013 – REZULTATE BACALAUREAT 2013 BUCUREȘTI și toate județele

12 iulie 2013 – Afișarea rezultatelor finale

Calendar BACALAUREAT 2013- Sesiunea august-septembrie:

15 – 19 iulie 2013 –  Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

19 – 20 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice – limba romană

19 – 21 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice –  limba maternă

20 – 21 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională

22 – 23 august 2013 –  Evaluarea competențelor digitale

26 august 2013 – Limba și literatura romană – proba scrisă

27 august 2013 –  Limba și literatura maternă – proba scrisă

28 august 2013 –  Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

30 august 2013 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă

2 septembrie 2013 – Afișarea rezultatelor la BACALAUREAT 2013 și depunerea contestațiilor

3-4 septembrie 2013 – Rezolvarea contestațiilor

5 septembrie 2013 – Afișarea rezultatelor finale la BAC 2013