REZULTATE DEFINITIVAT 2015. Peste 46% dintre profesorii care au dat examen au obținut nota 8

Publicat: 14 07. 2015, 12:27

REZULTATE DEFINITIVAT 2015.  Rezultatele centralizate de Ministerul Educației arată că  92,78% dintre candidații care au susținut examenul național de definitivare în învățământ au obținut note peste 5.

46,23% dintre profesorii care au susținut examenul au obținut note de cel puțin 8, ceea ce înseamnă că au trecut examenul de definitivat. Este vorba de 3.158 care au obținut note pe tronsonul 8 – 10. Conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ, candidații care au obținut note peste 8 dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

REZULTATE DEFINITIVAT 2015. Pe tranșe de note, situația este următoarea: sub 5 – 497 (7,28%), între 5 și 5,99 – 794 (11,62%), între 6 și 6,99 – 1.354 (19,82%), între 7 și 7,99 – 1.028 (15,05%) și între 8 și 9,99 – 3.138 (45,94). 20 de candidați (0,29%) au obținut note de 10.

REZULTATE DEFINITIVAT 2015. Ponderea notelor între 8 și 10 atinge procente de peste 50% în județele Sibiu (59,4), Harghita (57,3), Cluj (56,9), Iași (53,5), Covasna (53,1), Timiș (51,3), Mureș (51,1) și Sălaj (50,9). Valori sub 30% apar în județele Giurgiu și Caraș-Severin (ambele cu 29,2) și Mehedinți (25). În Capitală, 55% dintre candidați au obținut note peste 8. 13 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentative de fraudă.

Afișarea primelor rezultate a avut loc astăzi, 14 iulie, atât la centrele de examen, cât și online, pe site-ul dedicat, http://definitivat.edu.ro.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene, în intervalul 14-15 iulie, urmând a fi soluționate între 16 și 17 iulie. Afișarea rezultatelor finale este programată pentru data de 18 iulie.

Menționăm că, începând cu anul 2013, Ministerul Educației a decis ca nota minimă de promovare a examenului național de definitivare în învățământ să crească de la 7 la 8. Cadrele didactice care promovează examenul național de definitivare dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

REZULTATE DEFINITIVAT 2015. Pentru examenul de definitivat 2015 s-au înscris 10.297 de candidați, dar  au fost admiși să participe la proba scrisă 9.385 de candidați. Aceștia au îndeplinit cumulativ cele trei condiții prevăzute de metodologie: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și minimum media 8 la cele două inspecții speciale la clasă desfășurate pe perioada anului școlar. Cei mai mulți candidați sunt cadre didactice în învățământul preșcolar -1.801 candidați și primar -1.433 de candidați.  În sesiunea 2015, examenul național pentru definitivare în învățământ a fost organizat  la 127 de discipline. Nota obținută la proba scrisă este nota la examen. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen.

REZULTATE DEFINITIVAT 2015. Subiectele de examen, traducerea acestora și baremele de evaluare au fost elaborate, pentru fiecare disciplină în parte, de către Centrul Național de Evaluare și Examinare  și pot fi găsite http://subiecte2015.edu.ro. Atât programele de examen pentru toate disciplinele, cât și modele de subiecte și bareme pentru discipline de examen au fost postate pe paginile http://definitivat.edu.ro, respectiv http://subiecte2015.edu.ro, și au fost utilizate în activitățile de pregătire a debutanților, desfășurate de Casele Corpului Didactic.

REZULTATE DEFINITIVAT 2015.  Sindicaliștii de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.I.) au cerut luni Ministerului Educației să facă o verificare a modului în care s-au formulat subiectele de la examenul de definitivat din acest an, dar și baremul de corectare.

Ei susțin că baremul pentru subiectul de psihopedagogie de anul acesta este ambiguu și potrivit acestuia candidații ar fi trebuit să dezbată și alte teme. /sindicaliștii spun că au primit mai multe plângeri de la profesorii care au susținut acest examen, care au arătat că există o  neconcordanță între subiectul numărul 3 din programa de psihopedagogie și baremul de corectare, care prevede tratarea subiectului altfel decât în programă.  Profesorii mai sunt nemulțumiți și de faptul că nu li se mai iau în considerare notele de la inspecțiile din timpul anului și că, până acum, susțineau examenul în trei zile, iar nota minimă era 6, iar acum, cu aceeași materie, au la dispoziție numai 4 ore, iar nota minimă este 8.