Rudele victimelor, scandalizate de pedeapsa primită de fiul bancherului care a ucis doi tineri

Publicat: 05 04. 2014, 21:38
Actualizat: 09 01. 2020, 06:30

Ana Maria Nistor (22 de ani) și Robert Micu (32 de ani) au murit pe loc, după ce SUV-ul  condus de Andronie a intrat cu 144 km/h în taxi-ul în care se aflau. Andrei avea 19 ani și fugea de poliție.

„Să-și primească pedeapsa. Fata mea e în pământ. Eu nu mi-am văzut fata de doi ani jumate. El trebuia să fie arestat din prima zi, să nu iasă și să zică merci că știe că era drogat, nu numai beat. M-am întâlnit cu el anul trecut, aici, că voiam să îl iau de gât, pentru câte minciuni au spus la tribunal”, spune mama fetei decedate, potrivit Stirileprotv.
 
După ce va ieși din închisoare, Andrei Andronie va avea voie să conducă un automobil timp de cinci ani.
 
„Este foarte puțin pentru circumstanțele agravante pe care le avea. Viteza aia nebună cu care mergea… E clar că dacă nu se întâmpla în intersecția aia, se întâmpla la următoarea și tot se întâmpla”, a declarat fratele taximetristului Robert Micu.

Taximetristul Robert Ștefan Micu era absolvent a două facultăți și se pregătea de nuntă, declarau rudele acestuia, după accident. Sora și unchiul acestuia au spus că acesta practica taximetria în timpul liber, în rest activând în cadrul unui ONG.

Andrei Andronie studia la o universitate din străinătate și venise atunci în București pentru scurt timp.