Rusalii 2015. Ce pachete turistice sunt disponibile în Poiana Brașov și Predeal

Publicat: 25 05. 2015, 12:22

Rusalii 2015. În stațiunile brașovene sunt puțini hotelieri care au pregătit oferte speciale pentru minivacanța de Rusalii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Astfel, la un hotel de patru stele din Poiana Brașov, un pachet de minim trei zile costă între 34 și 59 de euro de persoană pe zi, cu un supliment de 19 euro de persoană pe zi pentru cei care doresc să se cazeze într-un apartament exclusiv. În acest preț sunt incluse cazarea cu mic dejun, fructe proaspete în cameră, acces liber la piscină, saună, fitness, jacuzzi și grădină de vară cu șezlonguri, dar și cadouri pentru copii, de 1 Iunie. De asemenea, hotelul oferă servicii cu plată, dar cu discount de 10 la sută pentru dejun și cină a la carte, program de activități pentru adulți și copii.

Un alt hotel de patru stele, tot din Poiana Brașov, are oferte între 195 și 220 de lei de persoană, în funcție de tipul camerei alese, pentru un pachet care include cazare două nopți, mic dejun, acces gratuit la centrul wellness (piscină interioară, saună, jacuzzi) și la sala de jocuri și internet.

Rusalii 2015. Ofertele din Predeal

În Predeal, la un hotel de trei stele oferta de Rusalii este la prețul de 549 de lei, iar copiii până la vârsta de 10 ani au gratuitate în apartamentul părinților. Pachetul include două nopți de cazare în apartament pentru două persoane, mic dejun inclus, o sticlă de vin în cameră, acces la piscină și saună, cină festivă, foc de tabără, muzică live, dansuri și tombolă.

Tot în Predeal, la un hotel de patru stele turiștii se pot caza la prețul de 335 de lei de persoană pentru două nopți cu mic dejun inclus, acces la spa, piscină, saună, jacuzzi și sală de fitness.

Un alt hotel de trei stele din aceeași stațiune are pachete la prețul de 199 de lei de persoană pentru două nopți de cazare cu mic dejun, cina festivă și acces la jacuzzi și saună.