S-a dat anunțul: Cine este eligibil pentru a fi recrutat de Armata Română, în caz de război

Publicat: 09 01. 2020, 12:25

Pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, în condițiile prevăzute la art.3 alin. (5), centrele militare efectuează, în perioadele stabilite de Statul Major General, recrutarea-încorporarea cetățenilor apți pentru armată.

În situația unui război, perioada când se efectuează recrutarea-încorporarea se anunță prin mijloacele de informare în masă. Ordinul de asigurare a activităților de recrutare-încorporare este emis pe baza propunerilor centrului militar, a prefectului județului sau al Capitalei, relevă legea.

Art. 23,(1) arată că „sunt încorporați pentru îndeplinire a serviciului militar în termen bărbații, cetățeni români, care au împlinit vârsta de 20 de ani. (2) La cerere, aceștia pot fi încorporați imediat după împlinirea vârstei de 18 ani.”

Limita maximă de vârstă până la care cetățeni români, bărbați, pot fi chemați pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen este de 35 de ani. De asemenea, potrivit Art. 24, „durata instruirii militarilor în termen se stabilește prin ordine ale șefilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.”

„Art. 25 . — (1) Pentru a fi recrutați sau încorporați, cetățenii sunt obligați să se prezinte la data, ora și locul prevăzute în ordinul de chemare. (2) Tinerii care, din diferite motive, nu au primit ordin de chemare sunt obligați să se prezinte la centrele militare pe a căror rază teritorială își au domiciliul ori reședința, în termen de două luni de la împlinirea vârstei de 20 de ani”, relevă Monitorul Oficial al României.