SIMONA HALEP va juca marți, alături de Francesca Schiavone, în primul tur al turneului de dublu de la Roma

Publicat: 12 05. 2015, 13:30
Actualizat: 14 01. 2020, 19:50

This browser does not support the video element.

SIMONA HALEP va evolua marți, alături de Francesca Schiavone, în primul tur al turneului de dublu de la Roma, împotriva cuplului Darija Jurak/Arantxa Parra-Santonja.

Partida este programată să înceapă la ora 13:30.

Simona Halep va evolua și la simplu, dar mâine, având-o ca adversară pe Alison Riske, numărul 45 mondial. Ora acestui meci nu a fost încă stabilită.

Simona Halep, Alexandra Dulgheru, Irina-Camelia Begu și Monica Niculescu vor evolua, marți, în probele de simplu și de dublu la turneul de categorie Premier 5 de la Roma, conform programului anunțat pe site-ul oficial al competiției.

Dulgheru, locul 72 WTA, venită din calificări, o va întâlni în primul tur la simplu pe sportiva japoneză Misaki Doi, venită de asemenea din calificări, numărul 111 mondial. Meciul va începe la ora 12.00 și se va disputa pe ultimul teren. Cele două nu au mai fost adversare.

Tot pe terenul 4, în al doilea meci se vor întâlni Irina-Camelia Begu, locul 31 WTA, și jucătoarea poloneză Urszula Radwanska, venită din calificări, locul 109 mondial. Cele două au mai fost adversare de două ori, în 2012 la Tashkent și în 2013 la US Open, în primul meci impunându-se Begu, iar în SUA Radwanska.

Irina Begu va juca marți și la dublu, alături de Monica Niculescu. Begu și Niculescu vor întâlni în optimile de finală perechea Martina Hingis/Sania Mirza (Elveția/India), cap de serie numărul unu, în al cincilea meci, ultimul de pe terenul 1.

De asemenea, Simona Halep va evolua la dublu, alături de italianca Francesca Schiavone. Cele două, beneficiarele unui wild-card, vor întâlni cuplul Darija Jurak/Arantxa Parra Santonja (Croația/Spania) în meciul doi de pe terenul 2.

Simona Halep: Turneul de la Roma este unul special, de aici a început urcarea mea

Simona Halep a declarat, duminică, că turneul de categorie Premier 5 de la Roma este unul special pentru ea, deoarece de aici a început urcarea sa în clasamentul mondial, informează site-ul oficial al competiției din capitala Italiei.

„Îmi place totul aici, la Roma, mâncarea este extraordinară. Aici am început să joc la alt nivel și am început să urc în clasamentul mondial. Sunt extrem de fericită în acest moment, deoarece am jucat bine la Indian Wells și Miami, la fel cum am făcut-o și la începutul anului. Am pierdut devreme la Madrid, dar sunt bine. Trebuie să muncesc mai mult pentru a rezolva unele probleme”, a spus Halep.

Simona Halep consideră că are nevoie de mai multe meciuri pe zgură pentru a ajunge la cel mai înalt nivel: „Mă simt bine pe toate suprafețele, dar pe zgură nu am făcut o figură frumoasă anul acesta deoarece nu am jucat multe meciuri. Am nevoie de meciuri multe pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Trebuie să muncesc mai mult și să lupt în fiecare partidă. Nu simt nicio presiune. Și anul trecut am fost pe locul doi. E normal să fiu acolo, deoarece am câștigat multe meciuri în acest an. Va trebui să rămân concentrată și să muncesc mult mai mult”.