STEAUA – OȚELUL. Campioana promite spectacol în ultimul meci din sezon. Eveniment „grandios” la final

Publicat: 20 05. 2014, 12:35
Actualizat: 12 01. 2020, 00:11

STEAUA – OȚELUL. Steaua București anunță că partida cu Oțelul Galați, contând pentru ultima etapă a Ligii 1, va fi urmată de o festivitate grandioasă de premiere a Campionilor Romaniei.

Astfel, din spectacolul oferit suporterilor vor face parte câteva numere artistice, precum și un spectacol de lumini și lasere.

„Clubul nostru le multumește tuturor suporterilor care și-au achiziționat deja online biletele pentru acest joc și anunță că, începând de luni dimineața (ora 10:00), vă puteți achiziționa tichete de la casele de bilete ale Național Arena.

Vă mulțumim și vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a sărbători împreună câștigarea titlului cu numărul 25, al doilea consecutiv pentru cea mai titrată echipă din istoria fotbalului românesc”, se arată în comunicatul emis de conducerea Stelei”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Stelei.

La finalul partidei Steaua – Oțelul, la ora 22:00, steliștii vor primi medaliile de campioni. Roș-albaștrii sunt campioni, încă după meciul de la Cluj, cu Universitatea, dar au ratat obiectivul de a termina sezonul cu mai mult de 80 de puncte, ceea ce ar fi însemnat un nou record pentru gruparea din Ghencea.

La meci sunt așteptați peste 50.000 de spectatori.

STEAUA – OȚELUL.  Peste 500 de jandarmi și 200 de polițiști asigură ordinea cu ocazia meciului

Peste 500 de jandarmi și 200 de polițiști vor fi mobilizați, în această seară, pentru a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia partidei Steaua – Oțelul, din cadrul ultimei etape a Ligii I, de pe Arena Națională.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18:00 doar pe bază de bilete și invitații.

Peste 200 de polițiști bucureșteni vor acționa pentru menținerea ordinii publice în proximitatea stadionului, cât și în alte zone de interes operativ, asigurând, totodată, accesul auto al riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulația rutieră, precizează Poliția Capitalei prin intermediul unui comunicat de presă.