Traian Băsescu, ATAC la ”răspopitul” Gâdea și ”măscăriciul” Badea: ”Vreți o justiție spectacol, care să nu vă atingă stăpânii”

Publicat: 04 08. 2015, 17:42

”Anteniștii turnătorului Felix și RTV-viștii mai tînărului coleg de arme al lui Felix, Sebastian Ghiță, falsifică adevărul, încercînd să pună semnul egal între pozițiile lor tradiționale de denigrare a justiției și pozițiile mele care vizează respectarea drepturilor omului de către justiție. În timp ce voi apărați de ani de zile infractori anchetați în libertate și condamnați definitiv, eu încerc să conving publicul că, deasupra dorinței legitime de a-i vedea pedepsiți pe corupți, trebuie așezat, pînă la condamnare, dreptul omului, indiferent cine este el, la demnitate, libertate și apărare. Zece ani, eu am luptat cu toată clasa politică pentru a proteja justiția, iar voi ați luptat zece ani împotriva mea, pentru a zădărnici proiectul justiției independente. Dar nu voi accepta niciodată, pentru nimeni, ideea că oamenii sunt întemnițați înainte de a fi judecați (dacă nu distrug probe și nu au ucis…), înțelegînd eu că, de cîteva luni, arestul preventiv este utilizat, nedeclarat, ca mijloc de presiune psihică pentru a-l face pe inculpat să accepte că ‘a făcut ce nu a făcut’, în speranța că va fi pus în libertate. Voi, cu siguranță, ați accepta orice ticăloșie a justiției dacă aceasta ar fi îndreptată împotriva acelora pe care turnătorul Felix și urmașul său, Sebastian Ghiță, i-ar considera adversari”, a scris Băsescu pe Facebook.

Fostul președinte s-a referit și la Mihai Gâdea și Mircea Badea, pe care i-a numit ”răspopit” și ”măscărici antenist”. ”Eu vreau să continue MCV-ul pînă cînd vom avea o justiție eficientă, sobră și decentă, iar voi vreți o justiție spectacol de televiziune, care să nu vă atingă stăpînii, dar pe care s-o aduceți ca pe Ponta sau ca pe liberali la raport în fața răspopitului sau a măscăriciului antenist. Vedeți ce mult ne deosebim, ‘simpatici’ anteniști + rtv-iști?”, a conchis Băsescu.