Un bărbat a agasat-o pe mama lui Gigi Becali în biserică

Publicat: 09 03. 2014, 19:44
Actualizat: 06 09. 2019, 07:46

Mama lui Gigi Becali a fost agasată duminică dimineața, în biserică, de către un necunoscut care a insistat că este cercetător și a găsit o metodă pentru a-l scăpa pe fiul său de închisoare, scrie wowbiz.ro.

Alexandrina Becali se afla la liturghie, unde săptămână de săptămână se roagă pentru fiul său, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, în primăvara anului trecut în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării, când un bărbat care s-a prezentat drept cercetător a abordat-o insistent.

Mama lui Becali s-a arătat vizibil deranjată de discuție, încercând să încheie politicos conversația. Bărbatul a continuat însă să-i spună că a găsit o cale prin care să-l scoată pe fiul său din închisoare.

„Doar el (Traian Băsescu n.r.) poate să-i dea drumul lui Gigi pentru că este șeful statului”, i-a replicat femeia.

„Nu este adevărat. El este doar un maimuțoi. Este doar o marionetă”, a încercat să o convingă „cercetătorul”, fără succes.

Într-un final, Alexandrina Becali i-a întors spatele și a continuat să se roage pentru eliberare fiului său, dar și a verilor săi, Victor si Giovanni Becali, condamnați în această săptămână în dosarul „Transferurilor”.