Un celebru regizor sprijină decizia uneia dintre fiicele sale de a deveni actriţă porno

Publicat: 20 02. 2020, 12:37

Mikaela Spielberg, unul dintre cei şapte copii ai celebrului cineast american Steven Spielberg, a produs singură mai multe clipuri video pentru adulţi şi doreşte să îşi construiască o carieră de succes în domeniu. Aceasta susţine că tatăl său îi sprijină ambiţiile artistice, potrivit The Sun.

Tânăra, care locuieşte în Nashville, statul american Tennessee, a declarat pentru publicaţia The Sun că părinţii săi adoptitivi, Steven Spielberg şi actriţa Kate Capshaw, au fost iniţial „intrigaţi” de decizia sa, însă „nu s-au arătat supăraţi”.

Ea a mai spus că noua carieră o face să se simtă împlinită, după ce ani de zile s-a confruntat cu tulburări mintale şi dependenţa de alcool.

„Am obosit să nu mă pot folosi de corpul meu şi, sincer, am obosit să mi se spună să îmi urăsc corpul. Am obosit şi să desfăşor zi de zi o activitate care nu mă împlineşte sufleteşte. Sincer, simt că prin noua mea ocupaţie pot «satisface» alţi oameni”, a spus tânăra.

Aceasta a mai spus că suferă de tulburare de personalitate de tip borderline.

Show-ul Mikaelei nu implică relaţii sexuale cu alte persoane, ci mai degrabă exhibiţionism. Tânăra şi-a făcut un cont pe platforma Pornhub, unde a încărcat deja cinci clipuri video.

Cineastul Steven Spielberg şi actriţa Kate Capshaw au adoptat-o pe Mikaela în 1996, când aceasta era bebeluş. Spielberg a câştigat Oscarul pentru cel mai bun regizor cu drama „Salvaţi soldatul Ryan” (1998) şi alte două premii Oscar în 1994, cu filmul „Lista lui Schindler”, în calitate de regizor şi de producător al peliculei.

Foto: RAY BAEZ / Twitter