Un nou DEZASTRU pe șoselele din România, în această dimineață: 17 persoane au …

Publicat: 25 11. 2016, 07:45

Purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălin Zamfir, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cel puțin 17 persoane au fost rănite și o persoană încarcerată, după ce două autobuze care transportau muncitori de la Dacia s-au ciocnit, vineri dimineața, pe Strada Smeurei, în Pitești.

Din primele date a reieșit că autobuzele circulau în aceeași direcție, dinspre cartierul Trivale, iar unul dintre șoferi nu a păstrat distanța în trafic și a lovit autobuzul din fața sa.

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție.

„Inițial am intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, una de transport victime multiple, nouă ambulanțe de prim ajutor și trei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș. Ulterior, s-a activat planul roșu care implică prezența tuturor echipajelor disponibile la fața locului, astfel că au venit și suplimentar echipaje. (…) După investigații suplimentare, medicii de la Spitalul Județean Argeș vor stabili cât de grav sunt rănite persoanele”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Mădălina Epure, purtător de cuvânt ISU Argeș.

Până la ora transmiterii acestei știri, la spital ajunseseră cel puțin 17 persoane.