ZIUA JUDECĂȚII pentru Mihai Stoica. Becali îl așteaptă deja la Steaua. „E ziua lui de liberare”

Publicat: 15 02. 2016, 08:17

Cererea lui „MM” va fi analizată luni, la ora 12.30, de judecătorii Tribunalului Ilfov. Fostul oficial de la Oțelul Galați, Steaua și Unirea Urziceni a formulat o cerere de eliberare condiționată încă de la finele lui 2015, însă procurorii DNA au făcut contestație în ianuarie, după ce Judecătoria Sectorului 4 i-a admis cererea lui Stoica.

Contestația va fi judecată luni, scrie sportnews.ro. Primul care a salutat decizia a fost chiar patronul echipei Steaua, Gigi Becali, imediat după slujba de duminică. „Mâine e ziua lui de liberare, dar nu mă întrebați pe mine despre asta. Locul lui e la Steaua, nici măcar nu am angajat om pe funcția aia din respect pentru el”, a punctat latifundiarul, citat de Digi Sport.

În prezent, Mihai Stoica este încarcerat la Penitenciarul Jilava. În plus, Stoica are o perioadă de 2 ani, începând din data în care i-ar expira pedeapsa, în care nu poate ocupa oficial un post în cadrul unui club de fotbal.

După cum relata Prosport în decembrie 2015, „în cele 21 de luni de detenție, Stoica a scris deja 4 cărți. Două, „Ultimul 11″ și „World Cup Brazil. Statistici, analize și comentarii” au fost publicate la editurile Oscar Print, respectiv, „Scrisul românesc”. Tirajul lor a fost achiziționat în exclusivitate de clubul Steaua, iar presa a avut acces până acum doar la câteva pasaje din „Ultimul 11″, volum care se vrea a fi o analiză a performanțelor echipelor românești în cupele europene, în ultimul deceniu.„