Băsescu, despre cazul Antena 3: Cred că asistăm la o farsă

Publicat: 16 02. 2016, 15:44

„Cred că este o acțiune în aplicarea legii (ordinul ANAF de evacuare a posturilor de televiziune-n.r.). Este cunoscută relația dintre mine și Antene și n-aș comenta evenimentul, dar eu cred că este o acțiune în aplicarea unei hotărâri judecătorești. Nu cred că poate fi pusă sub semnul întrebării legimitatea acțiunilor. Ce mi s-a părut ilegitim, mi s-a părut acțiunea de astăzi a președintelui Senatului și a Senatului în ansamblu, unde, laolaltă, PSD, UNPR, PNL și UDMR au votat pentru chemarea premierului Cioloș în fața Senatului să dea explicații de ce ANAF a început procedura de punere în aplicare a unei hotărâri judecătorești”, a declarat Traian Băsescu, într-o conferință de presă.

Fostul președinte a susținut că deține informații conform cărora Antena 3 ar avea două sedii complet utilate pentru transmisia în direct.

„Știu că trustul Intact are două sau trei studiouri la Romexpo, de unde nu îi evacuează nimeni, au închiriat Teatrul Excelsior, de unde nu-i evacuează nimeni, cu toate echipamentele pentru transmisiuni în direct pe care nu le ia nimeni. Deci, cred că suntem într-o farsă, care pune sub semnul întrebării obligativitatea punerii în aplicare a unei hotărâri definitive”, a adăugat Băsescu.

Liderul Mișcării Populare a mai spus că a fost informat că inclusiv emisiunea de luni seară a Antenei 3 nu s-a desfășurat în sediul Intact. „Chiar aseară, ridicolul situației, aseară emisiunea s-a transmis din locația de la Excelsior. Deci, s-a transmis din afara sediului Intact”, a mai precizat fostul președinte.

Trustul Intact a primit o somație din partea ANAF conform căreia vor trebui să elibereze sediul celor cinci televiziuni în termen de cinci zile.