Bogdan Dumitru, noul ministru pentru AI, a ajuns cu 30 de minute mai târziu la audieri. A intrat în sală exact când parlamentarii voiau să plece. Cum și-a justificat sosirea

Publicat: 19 10. 2026, 17:45

Propus pentru funcția de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru a întârziat astăzi 30 de minute la audierea comisiilor parlamentare. Cu toate acesta, în timpul rămas acesta a reușit să îi convingă pe parlamentari și să primească aviz favorabil, cu 47 de voturi pentru, un vot împotrivă și 14 abțineri.

De ce a întârziat Bogdan Dumitru

Întrebat care este motivul pentru care a întârziat 30 de minute, acesta a declarat că a fost dificil să intre în clădire și că i s-a spus să stea într-o cameră până când urma să se încheie celalaltă sesiune.

”Îmi cer scuze, a fost extrem de dificil să intru în clădire. Am fost invitat să stau într-o cameră și să vină cineva să mă aducă aici când se termină cealaltă sesiune, iar eu stăteam liniștit…”, a declarat Dumitru.

Legat de programul de guvernare, Dumitru a declarat: „Programul de guvernare le continuă pe celelalte. Sunt idei foarte bune, trebuie continuate și sper să reușim măcar cu o parte dintre ele”, a afirmat acesta.