Dan Barna: Iohannis a contribuit la crearea unei alternative politice, USR-PLUS

Publicat: 08 08. 2019, 08:24

„Faptul că eu sunt în această poziție și faptul că există USR-PLUS și că există speranța de care oamenii se pot agăța nu e puțin lucru. Faptul că s-a putut crea această alternativă, nu știu dacă în sens pozitiv sau negativ, dar (Klaus Iohannis-n.red.) a fost unul dintre oamenii care a contribuit la acest lucru”, a declarat, miercuri seară, la TVR1, liderul USR Dan Barna.

Întrebat ce a reprezentat pentru societate mandatul de cinci ani al președintelui Klaus Iohannis, Barna a afirmat: „Evaluarea aceasta sunt convins că o va face președintele Iohannis. Eu o voi face în campania electorală în dezbaterile pe care le aștept cu foarte mare interes”.

USR-PLUS a lansat, miercuri, campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Dan Barna la prezidențiale.