Deputatul PSD Mircia Muntean, găsit ascuns în boscheți de polițiști, după ce a provocat un accident rutier și a fugit de la fața locului. Avea alcoolemie 1,00 la mie – UPDATE – VIDEO

Publicat: 31 10. 2014, 16:22

Potrivit șefului Poliției Locale Deva, Nicolae Lavu, deputatul PSD Mircia Muntean a fost implicat într-un accident rutier produs, joi seară, pe șoseaua de centură a Devei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ofițerul de serviciu de la Poliția Locală Deva mi-a comunicat că a avut loc un accident rutier în care a fost implicat și deputatul Mircia Muntean. Poliția Locală Deva a asigurat perimetrul accidentului până la sosirea Poliției Rutiere și a Ambulanței”, a declarat Nicolae Lavu.

Potrivit acestuia, deputatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Deva cu răni la cap și la față.

 

 

În accidentul produs joi seară, pe Calea Zarandului din Deva, în apropierea stației CFR, au fost implicate un autobuz, un autocamion și două autoturisme.

Potrivit martorilor, deputatul PSD ar fi cel care a provocat accidentul, după care a plecat de fața locului, fiind găsit de polițiștii locali.

Reprezentanții Poliției Județene Hunedoara arată, într-un comunicat de presă, că din primele cercetări reiese că în urma accidentului nu au fost înregistrate victime (situație în care legislația în vigoare prevede obligativitatea ca persoanele implicate să se prezinte la unitatea de Poliție în 24 de ore), iar polițiștii rutieri, fiind sesizați, fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul și a luării măsurilor legale față de cei implicați.

Șoferilor implicați în accident li se vor preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, se mai arată în comunicatul Poliției Județene Hunedoara.

Mircia Muntean este de profesie inginer și a fost primarul municipiului Deva timp de patru mandate consecutive. Toate cele patru mandate le-a câștigat în calitate de candidat PNL, până în urmă cu patru ani el fiind liderul organizației județene a partidului. Mircia Muntean a pierdut șefia PNL Hunedoara în favoarea actualului președinte al CJ Hunedoara, Mircea Moloț, iar la scurt timp a fost exclus din PNL și s-a înscris în UNPR.

Mircia Muntean a candidat apoi din partea UNPR pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Hunedoara, dar a pierdut alegerile în favoarea liberalului Mircea Ioan Moloț. Muntean a renunțat la funcția de vicepreședinte al UNPR, s-a înscris în PDL și a candidat la alegerile parlamentare pentru unul dintre colegiile din județul Hunedoara.

Devenit deputat, Mircia Muntean și-a pierdut calitatea de membru al PDL în luna iulie 2013 ca urmare a unei condamnari penale în primă instanță. În septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe deputatul PDL Mircia Muntean la patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Mircia Muntean a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2004, fiind acuzat de abuz în serviciu privind tranzacții nelegale de terenuri.

Între timp, Mircia Muntean s-a înscris în PSD.