Ludovic Orban: „A fi anti Dragnea nu înseamnă că ești împotriva statului Israel”

Publicat: 21 05. 2018, 16:33
Actualizat: 26 03. 2019, 18:02

„A fi anti Dragnea nu înseamnă că ești împotriva statului Israel. Sunt un om care am susținut relații prietenești, relații apropiate cu statul Israel și resping categoric asemenea inepții și invenții realizate de disperatul Dragnea care nu mai știe ce vorbește”, a spus Ludovic Orban, în contextul în care Guvernul condus de Viorica Dăncilă a adoptat memorandumul privind relocarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ludovic Orban transmite un mesaj președintelui PSD și cu privire la plângerea penală pe care a depus-o împotriva premierului Dăncilă și a sa.

„Trebuie să vă spun câteva cuvinte despre sesizarea pe care am depus-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, avertizându-l pe Liviu Dragnea și întregul aparat de propagandă al PSD-ului că depășește din nou limita legii și că disperarea îl face să încalce din nou Constituția și legile. Vă somez, domnule Dragnea, să încetați campania de intimidare, de amenințare a funcționarilor publici, a procurorilor, a cetățenilor care își fac corect datoria în România.(…) Nu voi face niciun pas înapoi, domnule Dragnea, în fața atacurilor mizerabile pe care le-ați declanșat împotriva mea. Vă somez, însă, încă o dată să nu mai amenințați, să nu mai intimidați cetățenii români, jurnaliștii, funcționarii publici, procurorii pentru că riscați să cădeți din nou la marginea legii și riscați să va creați probleme dumneavoastră”, a mai spus Ludovic Orban.

Liviu Dragnea a declarat, luni, că plângerea făcută de Ludovic Orban împotriva premierului Dăncilă și a sa poate fi considerată un act de „antisemitism instituțional”, președintele PSD precizând în același timp că liderul liberal poate răspunde penal pentru răspândirea de informații false.

„În legătură cu plângerea penală făcută sau depusă, asumată de către Ludovic Orban. Se poate contura ideea că aici vorbi de, pe lângă alte prostii, se poate vorbi de anstisemitism instituțional. În momentul în care, citind acea plângere penală se vorbește de acuzații de înaltă trădare pentru un oficial care a avut întâlniri oficiale cu șefi de stat și de guvern din altă țară, dincolo de faptul că este o abordare KGB-istă, că este o abordare ceaușistă, că este o abordare securistă care duce cu gândul la >, aici este tratat statul Israel ca o putere străină cu care noi suntem în conflict. După părerea noastră este o acțiune care aduce deservicii majore României. Atât cei care au conceput această plângere penală cât și cel care și-a asumat-o dau dovadă de o mare iresponsiabilitate. Sunt acuzați niște cetățeni israelieni, că sunt agenți de influență, am văzut comentarii că ar fi spioni”, a spus Liviu Dragnea.