Mesajul lui Luca Niculescu, după depunerea programului de guvernare. De ce a ales 12 social-democrați și 6 independenți la conducerea ministerelor din noul Cabinet

Publicat: 15 10. 2026, 21:07
Actualizat: 15 10. 2026, 21:10

Premierul desemnat Luca Niculescu a transmis un mesaj pe contul de Facebook, la scurt timp după ce a depus programul de guvernare pentru noul Cabinet. Acesta a precizat că mizează pe o „formula mai puțin obișnuită” în ceea ce privește alcătuirea Cabinetului, însă, mai afirmă el, este soluția de care România are nevoie la acest moment.

Potrivit lui Niculescu, lista de miniștri pe care o propune, formată din 12 social-democrați și șase independenți, „răspunde situației” în care se află țara, în prezent.

 Loading ...

„Astăzi am depus în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.
Echipa pe care o propun reunește miniștri desemnați de Partidul Social Democrat, care a decis să își asume participarea la guvernare, și specialiști fără apartenență politică. Este o formulă mai puțin obișnuită în România, dar una care răspunde situației în care ne aflăm”, a explicat Niculescu.

Prioritățile din programul de guvernare al lui Luca Niculescu

„În primele luni ne vom concentra asupra lucrurilor care nu mai pot aștepta:

– rectificarea bugetară, pentru a evita blocaje în funcționarea spitalelor, în aprovizionarea cu medicamente și în plățile către primării și firme;
– adoptarea bugetului pentru 2027 până la sfârșitul anului;
– sprijinirea persoanelor vulnerabile în fața facturilor din această iarnă;
– relansarea economiei, susținerea întreprinderilor românești și îmbunătățirea colectării veniturilor la buget;
– consolidarea apărării și securității țării”, a transmis acesta.

Niculescu a subliniat că principalul scop al miniștrilor din noul Guvern este găsirea de soluții pentru ieșirea României din criză.

„După luni de criză politică, avem nevoie de un guvern care să poată lua rapid decizii și să răspundă unor probleme economice și sociale care nu mai suportă amânare.
Miniștrii au parcursuri diferite, dar vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate: să lucreze pentru România. Indiferent dacă sunt desemnați de PSD sau sunt independenți, vor lucra după aceleași obiective, aceleași termene și aceleași reguli”, a mai adăugat Luca Niculescu.

„Urmează audierile miniștrilor în comisiile parlamentare și votul de învestitură”

Premierul desemnat a mulțumit liderilor politici, atât celor social-democrați și liberali, care și-au experimat susținerea pentru învestirea Guvernului, cât și reprezentanților USR, deciși să nu sprijine noul Executiv.

„Învestirea guvernului, ca și proiectele esențiale ale țării, au nevoie de sprijinul mai multor forțe politice. Le mulțumesc reprezentanților PSD pentru decizia de a-și asuma participarea la guvernare și pentru dialogul constructiv din această perioadă. Le mulțumesc, de asemenea, reprezentanților PNL, UDMR, grupului minorităților naționale și celorlalți parlamentari care și-au anunțat susținerea, fiecare în condițiile sale. Apreciez responsabilitatea și deschiderea de care au dat dovadă”, a afirmat Niculescu.

„Am spus de la început că România are nevoie de punți, nu de ziduri. Am făcut câțiva pași importanți în ultimele zile. Urmează audierile miniștrilor în comisiile parlamentare și votul de învestitură, săptămâna viitoare”, a mai transmis Luca Niculescu pe pagina de Facebook.