O nouă lovitură pentru Bolojan. Tribunalul București a respins contestația PNL, privind decizia magistraților de suspendare a Congresului
Instanța Tribunalului București a respins marți 21 iulie apelul Partidului Național Liberal cu privire la decizia de suspendare a Congresului Național de la 21 iunie, precum și a deciziilor luate. Hotărârea instanței este definitivă.
„Respinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 21.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta instanței.
Tribunalul București a suspendat deciziile din cadrul Congresului Extraordinar
Potrivit deciziei Tribunalului București, conducerea PNL ar trebui să revină, cel puțin din punct de vedere juridic, la forma de dinainte de Congres, în ideea în care să îi cuprindă pe Adrian Veștea, Hubert Thuma, Alina Gorghiu sau Nicoleta Pauliuc, printre alții. Decizia este executorie, dar poate fi atacată.
Amintim că liberalii, contestatari ai lui Ilie Bolojan, au cerut la Tribunalul București suspendarea – prin ordonanță președințială – a efectelor hotărârii Congresului Extraordinar PNL din 21 iunie 2026: alegerea noii conduceri PNL și adoptarea noului Statut al partidului. Până în prezent, PNL a pierdut toate procesele pe care i le-au intentat în instanțe contestatarii săi.
Patru procese împotriva taberei Bolojan
Tabăra anti-Bolojan din PNL a intentat 4 procese la Tribunalul București, prin care a cerut:
- Anularea Hotărârii Congresului Extraordinar al PNL nr. 01/2026 din 21 iunie 2026, care instituie excluderea „de drept” a membrilor ce votează, susțin sau participă la formarea unui guvern cu PSD în afara liniei politice stabilite;
- Anularea Hotărârii Congresului Extraordinar al PNL nr. 02/2026 din 21 iunie 2026, prin care s-a solicitat demisia mai multor membri și s-a mandatat declanșarea procedurilor de excludere a acestora;
- Anularea actului de alegere a noii conduceri a partidului prin moțiunea „Modernizare cu rădăcini” (Președinte, Prim-vicepreședinte, Secretar General și cei opt Vicepreședinți);
- Anularea actului de ratificare a modificărilor Statutului PNL;
Contestatarii au cerut lipsirea de efecte a actelor subsecvente adoptate în temeiul lor.
Motivarea magistraților privind suspendarea Congresului Extraordinar al PNL
Tribunalul București a arătat, în motivarea deciziei de suspendare a conducerii PNL, că Congresul Extraordinar din 21 iunie a fost convocat și organizat în baza unui statut modificat care nu fusese încă aprobat și înregistrat de instanță. Documentul precizează că decizia de suspendare a conducerii Ilie Bolojan nu este una definitivă, dar măsura a fost obligatorie pentru a preveni „consecințe juridice iminente” în interiorul partidului.