Oficial. Parlamentarii sunt chemați din vacanță. Gândul publică documentele de la Senat cu agenda Sesiunii Parlamentare Extraordinare
Parlamentarii revin din vacanță la începutul săptămânii viitoare. Conducerea Senatului pregătește convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 27-31 iulie 2026, iar documentele obținute de Gândul arată agenda care va intra astăzi pe masa Biroului Permanent, programul de lucru al senatorilor și proiectul de decizie pentru convocarea Sesiunii Parlamentare Extraordinare.
Biroul Permanent al Senatului urmează să se reunească miercuri, 22 iulie, de la ora 11.00, pentru a analiza proiectul de decizie privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară, propunerile legislative primite în ultima perioadă, programul de lucru pentru 27–31 iulie și proiectul ordinii de zi pentru ședința de plen din 27 iulie.
Potrivit documentelor obținute de Gândul, Senatul va fi convocat în sesiune extraordinară începând cu 27 iulie 2026, ora 14.00, până la 31 iulie 2026 inclusiv, prin decizia președintelui Senatului, Mircea Abrudean.
Două ședințe de plen și un calendar accelerat pentru legile PNRR
Mobilizarea Parlamentului are loc pe fondul presiunii pentru adoptarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de care depinde deblocarea unei noi tranșe de fonduri europene.
Primul plen este programat luni, 27 iulie, la ora 14.00, când senatorii vor dezbate proiectele care vor avea rapoartele finalizate. Un al doilea plen ar putea avea loc joi, 30 iulie, în funcție de proiectele care vor ajunge între timp de la Camera Deputaților. Liderii grupurilor parlamentare discută miercuri calendarul accelerat pentru adoptarea actelor normative necesare îndeplinirii jaloanelor restante din PNRR.
Ce alte proiecte ajung pe masa senatorilor
Pe lângă reformele asumate prin PNRR, documentele obținute de Gândul arată că pe ordinea de zi se află și alte proiecte legislative cu impact în mai multe domenii. Unul dintre acestea vizează reglementarea tranzitului cerealelor din Ucraina, prin modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 84/2023. Proiectul stabilește cadrul legal pentru continuarea tranzitului produselor agricole ucrainene pe teritoriul României și este destinat autorităților implicate în controlul și monitorizarea acestor transporturi.
La punctul 10 al ordinii de zi figurează un proiect care prevede acordarea unor stimulente financiare personalului din Ministerul Finanțelor și din instituțiile subordonate, în funcție de performanțele obținute în activitatea de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Măsura îi vizează pe angajații din sistemul fiscal și urmărește introducerea unui mecanism de recompensare în funcție de rezultatele obținute.
La punctul 12 apare un proiect de modificare a Legii cetățeniei române, care stabilește noi reguli privind dobândirea și redobândirea cetățeniei. Proiectul are o miză importantă, în contextul în care modificările ar putea clarifica situații precum cea a președintelui USR, Dominic Fritz, aflat de mai mult timp în atenția opiniei publice din perspectiva statutului său de cetățean român.