PERDEAUA DE FUM. Ponta: Protocolul este suspendat, USL funcționează din necesitate. Avertismentul premierului pentru PNL

Publicat: 20 05. 2013, 13:32
Actualizat: 20 05. 2013, 15:39

Premierul Victor Ponta a declarat înaintea ședinței conducerii PSD că protocolul USL este suspendat, după ce liberalii au refuzat să-l sancționeze pe Sorin Roșca Stănescu, conform prevederilor Protocolului și că Uniunea funcționează din „necesitate”. Primul-ministru le-a cerut celor de la PNL să fie solidari cu Guvernul pentru că nu pot fi în același timp la putere  și în opoziție.

„Noi mergem mai departe, dar până nu se restabilește Protocolul înseamnă că este suspendat. Vineri am primit garanții de la Crin Antonescu, dar trebuie puse și în practică. Aveam scris și până acum în acord că nu se întâmplă, uite s-a întâmplat și nu a pățit nimeni nimic, importante sunt faptele”, a spus Ponta.

Social democratul i-a avertizat pe liberali că nu pot repeta scenariul folosit de PDL în perioada guvernării Tăriceanu când deși se aflau la putere, criticau guvernarea. 

„Pe noi nu ne interesează Roșca Stănescu foarte tare, pe noi ne interesează un singur lucru să avem toate garanțiile că în continuare toate responsabilitățile le împărțim și suntem solidari, deciziile le luăm împreună și nimeni nu poate face jocul PDL din 2005, 2006 și la putere și în Opoziție, pentru că finalul este același nu poți fi și la putere și în opoziție”, a subliniat premierul.

În final, Victor Ponta a declarat că USL funcționează în acest moment din necesitate, deoarece România nu poate fi guvernată stabil „decât de USL”.