Ponta: „Monstrul interceptărilor se întoarce împotriva lui Băsescu. Blejnar ne controla pe toți la ordinul președintelui”

Publicat: 22 10. 2012, 12:52
Actualizat: 24 03. 2015, 07:24

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că președintele Traian Băsescu și fostul șef al DNA, Daniel Morar, au creat și folosit „monstrul” înregistrărilor, stenogramelor și intoxicărilor de presă, el arătând că, în acest moment, „monstrul” acesta se întoarce împotriva celor doi.

„Așa e când creezi un monstru. L-au folosit domnul președinte Băsescu și domnul Morar acest monstru al înregistrărilor, al stenogramelor, al intoxicărilor de presă și se întoarce împotriva lor. Ideea este ca în viitor, după ce scăpăm și de domnul Băsescu, și de sistemul lui securist, să nu se mai întâmple lucrurile astea și într-adevăr în dosare să nu mai apară decât stenograme care au legătură cu cauza”, a spus Ponta.

El a precizat că stenogramele prezentate în week-end nu au nicio legătură cu fapte penale. „Pentru mine nu reprezintă nicio supriză, am știut tot timpul că Băsecu era de fapt șeful lui Blejnar și că Blejnar ne controla pe toți, ne căuta pe toți la ordinul domnului Băsescu. Asta știm și e foarte clar”, a adăugat Ponta.

Premierul a spus că este nemulțumit de faptul că stenogramele apărute nu au legătură cu cauza și nu au ce căuta la dosar. „Nemulțumirea mea este următoarea: în mod sigur ce s-a întâmplat zilele acestea, și anume stenograme care nu au nicio legătură cu fapte penale, n-au ce căuta la dosar. Am fost procuror atâția ani, vă spun sigur că nu ai de ce să pui stenograme, discuții private care nu au legătură cu fapte penale”, a spus Ponta.

El a precizat că până acum nu s-a sesizat nimeni în legătură cu apariția în presă a unor astfel de stenograme. „Pe de altă parte însă, s-a mai întâmplat chestia asta de o sută de ori, nu? Începând cu mine – cazul meu a fost special pentru că nici nu exista rechizitoiu, pur și simplu s-a dat de la DNA că am vorbit la telefon cu domnul Bălan și i-am zis dacă vea o cafea. Nu știu dacă e o faptă penală asta, să bei o cafea. Dar au dat-o la presa pedelistă, sigur. Nu s-a sesizat nimeni. După aceea au apărut în presă stenogramele cu domnul Rus și domnul Dobre”, a spus Ponta.

El a precizat că apariția unor astfel de stenograme în presă este ilegală și a cerut, în acest sens, membrilor CSM să-și facă treaba pentru care sunt atât de bine plătiți. „Deci dacă dau stenograme cu dușmani ai domnului Băsescu, e bine și e legal. Dacă dai stenograme cu domnul Băsescu și cu domnul Blejnar, e ilegal. Nu ne hotărâm o dată că de fapt e ilegal în toată situațiile și CSM-ul ăsta nu poate odată să-și facă treaba pentru care sunt plătiți atât de bine?”, a mai spsu Ponta.

Inspecția Judiciară a CSM s-a sesizat din oficiu, sâmbătă, în urma apariției în presă a unor interceptări privindu-l pe Sorin Blejnar, inspectorii verificând dacă procurorul Marian Drilea a respectat procedurile în dosarul fostului șef al Fiscului, atașând convorbiri care nu au legătură cu cauza.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat pe site-ul instituției un comunicat „referitor la sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare cu privire la apariția în mass-media a unor transcrieri provenite din presupuse interceptări ale unor convorbiri telefonice efectuate în dosarul penal în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Sorin Blejnar”.

„Ca urmare a apariției în mass-media a unor fragmente din presupuse interceptări efectuate în dosarul penal în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Sorin Blejnar, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, demarând verificări prealabile potrivit art. 45 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată”, se arată în comunicat.