Președintele interimar Crin Antonescu: „Cvorumul pentru demiterea lui Traian Băsescu se stabilește doar din listele electorale permanente – cetățeni care au domiciliul în România” LIVE TEXT

Publicat: 08 08. 2012, 19:45
Actualizat: 22 05. 2015, 12:40

Președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că cvorumul de prezență la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu se stabilește doar prin „raportarea la listele electorale permanente”, care cuprind doar cetățenii cu domiciliul în România. Potrivit acestuia, alegătorii din străinătate au drept de vot, dar nu pot influența cvorumul de la referendum.

Crin Antonescu a spus că nu mai vrea să vorbească despre fostul ministru de Interne, Ioan Rus, și că despre acesta se va vorbi „doar la garaj”, aluzie la afacerile cu automobile în care este implicat social-democratul.

Președintele interimar a precizat că a avut discuții cu directorul SRI pentru a se informa dacă există amenințări asupra judecătorilor Curții Constituționale.

CELE MAI IMPORTANTE DECLARAȚII ALE PREȘEDINTELUI INTERIMAR:

♦ Lucrurile merg foarte bine în negocierile cu Fondul. Felicit Guvernul pentru că negocierile merg foarte bine.

♦ Discuțiile dintre Fond și Guvern au reliefat trei lucruri: că Guvernul este în parametrii pe care i-a angajat, salut faptul că Guvernul respectă creșterea salariilor bugetarilor într-o a doua tranșă.

♦ Salut câteva acțiuni importante ale ministrului de Externe pentru a risipi anumite confuzii despre anumite declarații ale unor oficiali europeni.

♦ Domnul prim-ministru este ministru interimar la Justiție, avem o propunere la Justiție: doamna Pivniceru. Numai după ce se va reuni CSM, în 20 august, pentru a discuta despre detașare va putea fi făcută această numire.

♦ Cvorumul pentru referendum se stabilește strict prin raportarea la listele electorale permanente, potrivit articolul 5 din legea referendumului. Listele electorale permanente cuprind doar cetățenii cu domiciliul în România. Toți cetățenii au însă drept de vot.

♦ CCR reține prevederile legale și subliniază în motivarea sa cât se poate de clar că alegătorii din străinătate, deși au drept de vot, nu se includ pe listele electorale permanente, deoarece nu pot influența cvorumul la referendum.

♦ Guvernul trebuie să trimită Curții ceea ce i s-a cerut. Guvernul trebuie să aplice legea.

♦ În legătură cu SIE am văzut că se procedează în felul următor: se ia ce nu a spus un om. Împotriva imaginii României a existat o acțiune organizată, finanțată. Consider că este cazul ca SIE să găsească prin mijloace specifice cum s-a petrecut această operațiune. O să-i explic domnului Meleșcanu ce doresc de la SIE, dar cred că știe.

♦ În legătură cu serviciile și amenințările asupra judecătorilor CCR am avut o discuție și cu șeful SRI: dânșii nu au găsit vreo tentativă de acest gen împotriva judecătorilor CCR.

♦ În fiecare zi împotriva Guvernului au fost aruncat nu doar de președintele suspendat, acuzații lipsite de fundamente. Diversiunea privind scrisoarea cuiva către forurile internaționale, se induce ideea că Guvernul face presiune ne dăm seama că sunt niște încercări de intimidare.

♦ Am terminat cu domnul Rus, se mai poate discuta despre el la garaj.

♦ Fac orice pentru a nu tulbura liniște judecătorilor CCR.

♦ Nu am propus ca echipa FC Barcelona să vină la Palatul Cotroceni.