Pro România amenință, în cazul respingerii formării unui grup parlamentar, cu atacarea deciziei la CCR

Publicat: 02 06. 2018, 00:33
Actualizat: 25 03. 2019, 21:30

Acesta a mai precizat că a fost deja trimisă marți o solicitare pentru formarea unui grup parlamentar către președintele Camerei Deputaților.

„În urma înregistrării cererii pentru grup parlamentar, președintele Camerei Deputaților trebuie sa adopte o decizie, daca valideaza sau nu cererea. În caz de respingere, acea decizie va fi atacată la Curtea Constituțională a României” a afirmat deputatul independent Daniel Constantin și unul dintre fondatorii Pro România, pentru MEDIAFAX.

El a explicat că punctul de vedere al Comisie permanente privind Statul deputaților și senatorilor, care a transmis Biroului permanent al Camerei Deputaților că deputații neafiliați nu-și pot constitui un grup parlamentar, încalcă o decizie a CCR din anul 2010.

„Contrar celor susținute de Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, apreciem că interdicția costituirii unui grup parlamentar din deputați neafiliați sau care au candidat pe liste ale unor formațiuni politice diferite, reprezintă o încălcare a Constituției României și a drepturilor ocrotite de aceasta. Comisia permanentă nu a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1490/2010 prin care s-a constatat ca fiind constituțională posibilitatea deputaților independenți de a forma grupuri parlamentare. Realizarea distincției „independenți” – „neafiliați” în ceea ce privește acordul nostru de voință liber exprimat, de a forma un grup parlamentar pentru a ne exercita prerogativele legale, duce la crearea unei stări de discriminare și de limitare a drepturilor noastre”, a explicat Constantin.

Fondatorul Pro România a adăugat că opinia forului legislativ este bazată exclusiv pe un Regulament care a fost modificat în mai multe rânduri, iar Comisia are doar un rol consultativ în ceea ce privește posibilitatea formării unui grup parlamentar de către deputații neafiliați.

„Opinia Comisiei este întemeiată doar pe un Regulament modificat succesiv pentru a servi unor interese particulare, fiind una care ne obligă să urmăm demersurile legale necesare, inclusiv procedura de contestare a Regulamentului Camerei Deputaților la Curtea Constituțională. Instanța constituțională s-a pronunțat anterior și trebuie/ sperăm să aibă o practică unitară și pe viitor. Stabilirea situației și validarea unui grup parlamentar este de competența Președintelui Camerei Deputaților, Comisia menționată având cel mult un rol consultativ. Președintele Camerei Deputaților este cel care trebuie să-și asume responsabilitatea pentru deciziile luate față de cererea noastră”, a completat Daniel Constantin.

Comisiilor de regulament și de statut au transmis miercuri către conducerea Camerei Deputaților, deputații neafiliați nu-și pot constitui un grup parlamentar, iar formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obținut mandate în urma alegerilor este interzisă.

Punctul de vedere transmis de către cele două Comisii vine în urma unei solicitări a liderului grupului deputaților PSD, Daniel Suciu, referitor la posibilitatea constituirii unui grup parlamentar nou, după ce, la începutul săptămânii, Victor Ponta a anunțat că vrea constituie grupul parlamentar al partidului Pro România.

Fostul prim-ministru Victor Ponta a declarat, miercuri, că în Pro România se vor mai înscrie în zilele următoare încă trei deputați social-democrați și că va cere încă o dată constituirea grupului parlamentar din Camera Deputaților al acestui partid, în prezent acesta fiind format din 11 deputați.