PROIECT. Înghețarea chiriilor pe perioada crizei COVID-19, adoptată în Senat

Publicat: 31 03. 2020, 21:27
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Senatorii au dat vot favorabil, marţi, într-o şedinţă de plen susţinută online, propunerii legislative privind aplicarea unor scutiri de la plata chiriei pentru perioada aferentă stării de urgenţă. S-au înregistrat 90 de voturi „pentru”, 39 ‘împotrivă’ şi o abţinere.

Potrivit proiectului, locatarii, operatorii economici, profesionişti şi autorităţile publice şi entităţile juridice de drept privat a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă prin aplicarea unor acte ale autorităţilor publice în perioada de aplicare a stării de urgenţă sunt scutiţi de la plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii sau puncte de lucru.

Locatorii care nu încasează contravaloarea chiriei ca urmare a aplicării scutirii prevăzute la articolul 1 sunt scutiţi de plata obligaţiilor faţă de bugetul de stat şi bugetele locale aferente chiriilor neîncasate.

Scutirile se aplică de la 1 martie 2020 pentru fracţia rămasă din luna în care încetează starea de urgenţă, precum şi pentru luna următoare lunii în care a încetat starea de urgenţă.

Facturile emise pentru plata chiriei aferente lunii martie 2020 se anulează, iar sumele achitate în baza acestora se restituie de îndată, potrivit Agerpres.

Contractele de închiriere la care se referă dispoziţiile primelor trei articole se prelungesc, în mod corespunzător, cu durata pentru care s-au aplicat scutirile.

Senatorul PSD Şerban Nicolae, iniţiator, a motivat necesitatea acestei legi prin situaţia de urgenţă impusă de epidemia de coronavirus.