Propunerile de miniștri interimari au ajuns la președintele Iohannis

Publicat: 28 08. 2019, 10:43

Propunerile de miniștri interimari trimise de premierul Viorica Dăncilă pentru portofoliile Energie, Mediu și relația cu Parlamentul au ajuns la președintele Klaus Iohannis, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

ALDE a decis luni ieșirea de la guvernare și o alianță cu Pro România. Călin Popescu Tăriceanu a mai anunțat retragerea din Guvern a miniștrilor ALDE, însă Ramona Mănescu a decis să rămână la conducerea MAE.

Premierul Viorica Dăncilă a trimis marți propunerile pentru interimari: Niculae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea vicepremier pentru relația cu Parlamentul.

Interimatele vin în locul membrilor ALDE care au demisionat din Guvern: Viorel Ilie, Grațiela Gavrilescu și Anton Anton.

Călin Popescu Tărceanu a mai spus, la scurt timp după retragerea formațiunii de la guvernare, că ALDE va vota pentru moțiunea de cenzură la adresa Cabinetului Dăncilă.