Revelația lui Antonescu: „PSD-ul lui Ponta începe să semene cu PSD-ul lui Năstase”

Publicat: 18 02. 2014, 16:49

Președintele PNL, Crin Antonescu, a comparat actualul PSD, sub conducerea lui Victor Ponta, cu PSD-ul condus de fostul premier Adrian Năstase. Comparația a fost făcută în contextul crizei din USL

„Chiar dacă PSD era și atunci, e și acum un partid mai mare, ideea de paritate nu a fost doar una aritmetică, ci mai degrabă una simbolică. Marea problemă nu stă în amnistie, într-o funcție sau alta, ci e vorba de principiile de la începuturi. PNL se opune și s-a mai opus unui partid care tinde să devină partid stat. Criza constă în faptul că din ce în ce mai mult PSD-ul lui Ponta începe să semene cu PSD-ul dinainte de 2004. Această împărțire de valori nu se respectă”, a declarat Antonescu, la B1 TV.

Mai mult, liderul liberal a criticat strategia lui Ponta în privința demisiilor celor doi miniștri PNL, Andrei Gerea și Daniel Chițoiu, despre care premierul a punctat că nu au fost înregistrate.

„Începe ceva la care nu mă așteptam. Că nu sunt înregistrate demisiile. Sincer, nu credeam că se va ajunge aici. Sper să nu ajungem la o criză de secretare, de registratură”, a mai spus Antonescu.