AFP: UE sancționează oficiali ruși politici și militari influenți, inclusiv pe vicepremierul Dmitri Rogozin

Publicat: 21 03. 2014, 17:50
Actualizat: 03 02. 2019, 16:18

Numele celor 12 noi oficiali au fost incluse pe o listă UE pe care AFP a procurat-o și care urmează să fie publicată vineri după-amiaza în Jurnalul Oficial al UE.

În afară de Rogozin, deja sancționat de Statele Unite începând de luni, pe listă se află numele președinților Consiliului Federației (Camera superioară a Parlamentului rus) Valentina Matvienko și Dumei de Stat (camera inferioară) Serghei Narîșkin, dar și al unei deputate, Elena Mizulina, inițiatoarea unor proiecte vizând să permită unor regiuni din alte state să se alăture Federației Ruse.

UE a vizat totodată consilieri ai președintelui Vladimir Putin, ca Vladislav Surkov, dar nu și pe Serghei Ivanov, șeful Administrației Prezidențiale și fost ministru al Apărării.

„Toate aceste sancțiuni nu fac nici cât un grăunte de nisip din Crimeea, care s-a întors la Rusia”, a reacționat Rogozin, într-un mesaj postat pe contul de Twitter.

Între alți oficiali vizați se află militari ca Aleksandr Nosatov și Valeri Kulikov, ambii adjuncți ai comandantului Flotei ruse la Marea Neagră, și generalul Igor Turceniuk, comandantul forțelor ruse în Crimeea.

Jurnalistul Dmitri Kiselev, animatorul unei emisiuni difuzate de primul canal al televiziunii publice ruse și care este cunoscut pentru diatribele sale antiamericane sau împotriva homosexualilor, se află și el pe listă.

Pe listă sunt înscrise și numele a doi oficiali originari din Crimeea, și anume al lui Mihail Malișev, președintele Comisiei Electorale din Crimeea, și al lui Valeri Medvedev, președintele Comisiei Electorale de la Sevastopol.

Lista UE cuprinde de-acum 33 de nume ale unor oficiali ruși sau ucraineni proruși vizați de restricții de călătorie și blocarea averilor în UE.

Lista „este destul de apropiată de cea a Statelor Unite”, care vizează 31 de persoane, a declarat președintele François Hollande. „Ea vizează oficiali implicați în falsa consultare” privind alipirea Crimeei, organizată weekendul trecut, a adăugat președintele francez.