Avionul militar care aduce răniți din Ucraina a aterizat la Otopeni

Publicat: 01 03. 2014, 15:13

Avionul militar care aduce răniți din Ucraina a aterizat, sâmbătă după-amiază, la Baza 90 Otopeni, aceștia urmând să fie preluați de pe pistă și transportați la spitale cu patru mașini pentru victime multiple, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București.

Majoritatea răniților aduși la București sunt tineri și au plăgi prin împușcare, traumatisme prin explozii sau arsuri.

Spitalele Universitar, Elias, Bagdasar și Floreasca din București sunt pregătite să îi preia pe răniții aduși din Ucraina, aceștia urmând să fie repartizați în funcție de leziunile suferite.

La Baza 90 Otopeni sunt și coordonatorul misiunii umanitare, secretarul de stat Raed Arafat, și ambasadorul Ucrainei.

Autospecialele care îi vor prelua pe răniți sunt pregătite pe pistă, alături de echipe de la ISU București fiind și echipaje de poliție, care vor însoți coloana până la spitalele la care vor fi duși răniții.

Avionul militar care a adus persoane rănite în urma conflictelor din Ucraina a plecat sâmbătă dimineață la Kiev. În aeronavă a fost o echipă SMURD formată din patru medici și patru asistente, precum și medici de la Ministerul Apărării.

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, coordonatorul misiunii umanitare, a declarat că pe lista de transfer sunt 12 persoane, dintre care 11 au plăgi prin împușcare, traumatisme prin explozii sau arsuri. El a adăugat că majoritatea răniților sunt tineri, fiind născuții după anii ’80.

Arafat a adăugat că nu se poate spune acum cât timp vor rămâne internați în spitalele din România răniții aduși din Ucraina, acest lucru depinzând de leziunile lor și de tratamentul necesar fiecăruia, unii putând avea nevoie chiar de săptămâni până se refac. El a precizat că, cel mai probabil, vor pleca pe rând, pe măsură ce medicii vor decide că pot fi externați.

El a mai spus că împreună cu răniții nu vor veni și medici din Ucraina, Ambasada Ucrainei la București urmând să acorde sprijin în traducere și în comunicarea cu răniții.

Raed Arafat a mai spus că în acest moment nu sunt și alte solicitări pentru aducerea altor persoane rănite, însă dacă acestea vor fi transmise de autoritățile ucrainene, ele vor fi supuse aprobării în Guvern.

Secretarul de stat a adăugat că sunt și alte țări implicate în preluarea unor răniți din Ucraina, printre care Germania, Polonia, Cehia și Lituania.

„Astăzi sunt și alte misiuni în Ucraina, făcute de alte țări, cum ar fi Polonia sau Germania, care vor avea avioane sanitare care vor merge să preia răniți”, a precizat Arafat.

Secretarul de stat a mai spus că este necesar acest sprijin întrucât sunt foarte mulți răniți, aproape 500 prin împușcare, și pentru orice țară acest lucru poate să fie o problemă.

„Celelalte țări care s-au implicat au luat și ele zeci de pacienți, ceea ce înseamnă că este un lucru foarte bine justificat. Fiind foarte mulți răniți, depășește capacitatea unei țări, a unui sistem sanitar și necesită sprijin și din alte părți”, a adăugat Arafat.

Secretarul de stat a mai spus că în misiune s-au implicat Ministerul de Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății. În urma solicitării de a prelua răniți, s-a acționat foarte rapid, echipa putând pleca în misiune și joi sau vineri, însă s-a solicitat ca aceasta să aibă loc sâmbătă.

Arafat a mai spus că lista cu răniții transmisă inițial a fost modificată de câteva ori, fiind scoși cei care erau în stare mai puțin gravă și introduși alții care au probleme mai grave.

Misiunea umanitară a fost organizată la solicitarea părții ucrainene, primită prin Ambasada României la Kiev. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a înaintat această solicitare Executivului, care a decis, miercuri, să trimită un avion militar în capitala Ucrainei, pentru a prelua 12 răniți.