Barack Obama susține că atitudinea Rusiei față de vecini este un semn de slăbiciune

Publicat: 25 03. 2014, 20:43
Actualizat: 19 10. 2018, 19:38

„Rusia este o putere regională care își pune în dificultate vecinii nu din cauza forței, ci a slăbiciunii sale”, a declarat Obama, în cadrul unei conferințe de presă la Haga.

„Avem o influență considerabilă asupra vecinilor noștri dar în general nu trebuie să îi invadăm pentru a avea cu ei o relație de cooperare puternică”, a continuat Obama. „Faptul că Rusia a simțit nevoia de a recurge la armată și de a încălca dreptul internațional este dovada unei influențe mai mici, nu a unei influențe în creștere”, a adăugat el.

Președintele american a confirmat, de asemenea, că Statele Unite pregătesc sancțiuni economice în „coordonare cu europenii”, în sectoarele „energiei, finanțelor, vânzărilor de arme sau comerțului”.

„Preferința noastră rămâne rezolvarea acestei crize prin diplomație”, a reiterat Obama. „Îi revine Rusiei să acționeze cu spirit de responsabilitate și să manifeste respect față de normele internaționale”.

În plus, Obama a respins analogia între Kosovo și Crimeea, invocată de Moscova pentru a justifica referendumul de alipire a peninsulei la Rusia.

„Când aud despre o analogie cu Kosovo, unde mii de persoane au fost masacrate de propriul guvern, este o comparație care nu are absolut niciun sens”, a adăugat Obama.