Reacția SUA privind protestele de la Kiev, anunțată de la bordul Air Force One

Publicat: 20 02. 2014, 18:12
Actualizat: 08 02. 2019, 18:01

În contextul în care confruntările din capitala ucraineană s-au soldat cu 26 de morți, un consilier al președintelui Barack Obama, Ben Rhodes, a declarat că „scenele de la Kiev, la care am asistat, sunt întru totul scandaloase și nu își locul în secolul al XXI-lea”.

„Am spus în mod clar Guvernului ucrainean că este responsabilitatea sa să permită oamenilor să manifesteze”, a subliniat el.

„Ne opunem violenței, indiferent de unde provine, însă Guvernul este cel care trebuie să retragă membrii poliției antitrevoltă, să decreteze un armistițiu și să înceapă discuții demne de încredere cu opoziția”, a adăugat el, într-o conferință de presă susținută la bordul Air Force One.

„Este evident că ucrainenii apreciază că (Guvernul) nu răspunde aspirațiilor lor legitime, în prezent”, a mai spus Rhodes, adjunctul consilierului pentru probleme de securitate națională al președintelui american.

În contextul în care președintele francez François Hollande și cancelarul german Angela Merkel au promis sancțiuni împotriva Guvernului ucrainean, Rhodes a anunțat că Washingtonul și partenerii săi europeni sunt pe aceeași lungime de undă.

„Continuăm să observăm evenimentele cu lupa, dar și persoanele pe care le considerăm responsabile de aceste violențe. Am spus în mod clar că vom reflecta la măsuri împotriva acestor indivizi responsabili de acte de violență în Ucraina. Între măsurile pe care le avem la dispoziție se află sancțiuni”, a avertizat consilierul.

Obama călătorea miercuri dimineața către Toluca (Mexic), unde urmează să participe la un summit de o zi împreună cu omologul său mexican Enrique Peña Nieto și premierul canadian Stephen Harper. O conferință de presă este prevăzută miercuri seara. Președintele american urmează să vorbească, din Mexic, despre criza din Ucraina, a precizat Rhodes.