Separatiștii din „republica Donețk” cer Guvernului de la Kiev să demisioneze

Publicat: 18 04. 2014, 14:50
Separatiștii din "republica Donețk" afirmă că nu se simt legați de acordul încheiat joi la Geneva, care "nu a fost semnat în numele" lor, și își mențin intenția de a organiza un referendum privind autonomia, a anunțat joi unul dintre liderii acestora, relatează AFP.

Separatiștii din „republica Donețk” afirmă că nu se simt legați de acordul încheiat joi la Geneva, care „nu a fost semnat în numele” lor, și își mențin intenția de a organiza un referendum privind autonomia, a anunțat joi unul dintre liderii acestora, relatează AFP.

Separatiștii acceptă să evacueze clădirile pe care le ocupă, așa cum prevede acordul, însă autoritățile proeuropene de la Kiev „trebuie, mai întâi, să părăsească clădirile pe care le ocupă ilegal după lovitura de stat”, a declarat pentru presă, la Donețk, Denis Pușilin, unul dintre „miniștrii” Guvenului acestei „republici” autoproclamate.

În plus, acordul poate să fie pus în aplicare „doar după o reformă constituțională”, a adăugat el. Separatiștii reclamă o „federalizare”, prin Constituția ucraineană, pe care Guvernul o refuză, considerând-o o cale de dezmembrare a țării și propunând în schimb o „descentralizare”.

 

//www.youtube.com/v/sfJNioPzkkU?hl=en_US&version=3&rel=0

 

Separatiștii, la fe ca Moscova, refuză să recunoască Guvernul interimar instalat după răsturnarea de la putere, în februarie, în urma unor manifestații sângeroase, a fostului președinte prorus Viktor Ianukovici, originar de la Donețk.

Separatiștii nu se simt legați de acord, deoarece ministrul rus de Externe Serghei „Lavrov nu a semnat în numele nostru, ci al Rusiei”, a adăugat el. Moscova și-a exprimat dorința, înainte de negocieri, ca separatiștii proruși să fie reprezentați la reuniunea care a avut loc joi la Geneva și la care au participat șefii diplomațiilor din Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană și Statele Unite.

„Ne așteptăm ca Kievul să nu respecte acest acord. Pregătim în mod activ organizarea, pe 11 mai, a referendumului” privind autonomia regională, dorit de către separatiștii, care dețin de la 6 aprilie controlul asupra sediului administrației regionale de la Donețk, a continuat Pușilin.

„Ne așteptăm la o escaladare a conflictului”, din cauza politicii Kievului, a adăugat el, dând asigurări că Guvernul ucrainean „a încălcat acordul de la Geneva încă de ieri (joi), anunțând că trupele ucrainene vor rămâne în regiune”.