Un prim batalion al Gărzii Naționale a Ucrainei a fost trimis „pe front” în estul țării

Publicat: 15 04. 2014, 13:23

Acest batalion este format din voluntari care au făcut parte din unități de autoapărare de la Maidan, centrul mișcării de contestare, la Kiev, care a îndepărtat în februarie de la putere regimul prorus al fostului președinte Viktor Ianukovici, a subliniat Parubii într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.

„Militarii sunt foarte combativi și pregătiți să apere Ucraina. Situația nu este simplă”, adaugă Parubii, care a revenit de la Lugansk (est), unde afirmă că a petrecut o săptămână.

Lugansk face parte din bazinul minier Donbass, afectat de mai multe zile de o insurecție armată prorusă. Insurgenți dețin controlul, de la 6 aprilie, asupra sediului serviciilor speciale (SBU).

Insurgenții au trecut la ofensivă luni, în estul Ucrainei, cerând ajutor lui Vladimir Putin împotriva Guvernului proeuropean de la Kiev.

Parlamentul ucrainean a aprobat în martie crearea unei Gărzi Naționale, de până la 60.000 de membri, în urma anexării Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia și pe fundalul unor temeri cu privire la o invazie a armatei ruse în estul țării.

Garada este însărcinată cu securitatea internă, a frontierelor și lupta împotriva terorismului.

Ea se află în subordinea Ministerului de Interne și va putea, astfel, să dea o mână de ajutor forțelor armate ucrainene și celor aproximativ 130.000 de oameni care le alcătuiesc, majoritatea recruți. Rusia dispune de o armată de 845.000 de militari.