A fi jurnalist în România

Publicat: 24 01. 2014, 14:42
Actualizat: 02 02. 2019, 14:06

Citesc pe net o scrisoare de protest semnată de circa 500 de persoane, numite, generic, jurnaliști. Despre unii nu știu și n-am auzit nimic, despre alții, de pildă colegii de la Gândul care au semnat, știu sigur că sunt jurnaliști.

Sunt de acord și subscriu la tot ce se spune acolo cu privire la înfiorătoarea  degradare a profesiei de jurnalist în media din România. Nu pot fi însă de acord cu menționarea explicită a unui singur canal de televiziune ca exponent al răului. De ani întregi, în aproape toate televiziunile de știri se produc în fiecare zi fapte antijurnalistice, propagandă și manipulare ordinară, insulte, calomnii, înscenări greu de suportat pentru un profesionist onest. Acesta este motivul pentru care, de 4 ani încoace, subsemnatul, în afara emisiunii de cultură cinematografică „CineTePrinde” la postul Pro Cinema, am refuzat orice contract cu o televiziune și nu mai calc în niciun studio, pentru a nu fi asociat porcăriilor comise în mod curent, repet, în mai toate televiziunile „de știri”.

Cu acest amendament, salut demersul și sper ca el să declanșeze o dezbatere și acțiuni la nivelul întregii bresle a presei, dacă reușim să ne convingem că așa ceva mai există.