Am spus „apartheid”? Sorry!

Poate că explicația pentru aceste insuccese, care se adaugă altora, ale altor Secretari de Stat sub alți președinți, este că nu poți media un conflict în care ești parte. (Precondiția israelienilor la toate negocierile a fost prezența înalților reprezentanți ai aliatului strategic, SUA).

Însă John Kerry măcar a înțeles esența problemei și, în aprilie 2014, a comunicat-o, pentru întâia oară explicit: „Soluția a două state trebuie clar subliniată ca singura alternativă reală. Fiindcă un stat unitar ar sfârși fie ca un stat al apartheid-ului cu cetățeni de rangul al doilea, fie ca un stat care distruge capacitatea Israelului de a fi un stat evreiesc (…). Odată ce ați fixat acest cadru în minte, acea realitate, idea principală, înțelegeți de ce imperativul este de a ajunge la soluția a două state”. (A doua zi, Kerry și-a cerut plecate iertăciuni pentru cuvântul „apartheid”. Există substantive, circumscrise subiectului, niciodată pronunțate de diplomați sau de editorialiști – colonii, colonialism, bantustan etc.).
 
De ce soluția unui singur stat, binațional, e – ca să mă exprim filosofic – o utopie? Întâi, pentru că un stat unitar, de la Marea Mediterană la râul Iordan, ar însemna ca o populație de aproximativ șase milioane de evrei să înglobeze o populație relativ egală de palestineni  – civilizații și culturi diferite, aspirații complet diferite, niveluri de dezvoltare incomparabile ș.a.m.d.. În plus, într-un stat binațional, rata natalității palestinienilor va duce la scăderea dramatică a procentului de evrei. Cam asta a vrut să spună Kerry.

Soluția unui singur stat nu e altceva decât o formă mascată de anexare, prezentă acum, residual, doar în mintea extremiștilor de dreapta și de stânga. Statele Unite ale Israelului și Palestinei n-ar face decât să continue și să ascuțească fricțiunile. A spus-o Amos Oz, în martie 2015: „Să ne așteptăm ca palestinienii și israelienii, care și-au provocat atâta durere unii altora vreme îndelungată, să întoarcă foaia într-o conviețuire armonioasă, egală, într-un singur state, sună delirant. Absența a două state și egalitatea într-o construcție binațională e fantasmagorică, perspectivele unui stat arab destramă visul nostru sionist (…). Această micuță casă a noastră trebuie împărțită în două apartamente mai mici, cu un gard solid între ele, care să contribuie la buna vecinătate (…). Nu trăim un western hollywoodian, unde binele se luptă cu răul. E tragedia vieții reale, tragedia a două cauze juste. Putem continua să  ne lovim, provocându-ne dureri în plus sau putem fi reconciliați prin separare și compromis”.

Ceea ce Oz exprimă metaforic, Uniunea Europeană formalizează astfel: „Obiectivul UE este soluția a două state, cu un stat Palestinian independent, democratic, viabil, trăind alături, în pace și securitate, cu Israelul și ceilalți vecini (…). Singura modalitate de rezolvare a conflictului este un accord care să încheie ocupația începută în 1967, care să pună capăt tuturor revendicărilor și care să satisfacă aspirațiile ambelor părți.
Soluția unui singur stat nu ar fi compatibilă cu aceste aspirații”.

Autoritățile din Cisiordania și Gaza, precum și toți vecinii musulmani mai apropiați sau mai îndepărtați nu exprimă altă opinie decât crearea a două state. 

Pentru premierul Netanyahu și coaliția de dreapta ultranaționalistă pe care o conduce soluția a două state nu e de conceput. Ideală e situația de acum: continuarea colonizării cu binecuvântarea președintelui-amator Trump.