Americanii, mereu surprinzători pentru ei înșiși

Doamna Victoria Nuland – (v-o mai amintiți? „Fuck the EU!”, în discuția cu ambasadorul Statelor Unite în Ucraina, pe vremea cînd era asistent al Secretarului de Stat pe zona Europa și Eurasia în Administrația Obama) – are un soț celebru: Robert Kagan, istoric și publicist (editorialist de politică externă la Washington Post).

Citesc abia acum „The World America Made”, cartea pe care a publicat-o în 2012.

În 2012, Barack Obama era în campania pentru al doilea mandat, iar Trump nu apăruse nici măcar ca anecdotă politică.

Am multe de obiectat autorului, nu în ultimul rând desele referiri la Samuel  Huntington, dar am găsit la Robert Kagan cea mai profundă definire a spiritului și temperamentului american. 

Pasajul de mai jos poate oferi o explicație inclusiv pentru alegerea lui Trump (amestecul sovietic decisiv e o uriașă prostie):

„Americanii afirmă că doresc stabilitatea sistemului internațional, dar adesea chiar ei pun în cea mai grea cumpănă această stabilitate. Exaltă virtuțile legilor și instituțiilor internaționale, însă apoi, aproape pe negândite, le încalcă și le ignoră. Sunt o putere revoluționară, dar se declară o putere care susține statu-quo-ul. Doresc să fie lăsați în pace, dar nu se arată dispuși să lase în pace pe nimeni altcineva. Permanent surprind lumea prin comportamentul lor, dar parcă în mult mai mare măsură se surprind permanent pe ei înșiși.”

Robert Kagan interpretează ca pe un „compliment sardonic”  faimoasa butadă a lui Churchill – „Americanii vor face mereu ce trebuie, după ce vor fi epuizat toate celelalte alternative”.