Amos Oz – premiul Grammy!

Publicat: 14 10. 2016, 21:09
Actualizat: 11 01. 2020, 12:52
Până ieri, Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat, totuși, de scriitori. Știu cel puțin unul care își așteaptă rândul și va fi, din motive politice, mereu respins de juriu.
 
Bob Dylan nu e „un textier de mâna a doua”, cum nervos îl cataloghează Nicolae Manolescu. E un muzician genial, autor al unor versuri memorabile, dar nu e scriitor și – până să accepte Nobelul – am crezut că nici nu are această pretenție.
 
Dacă Dylan a luat Premiul Nobel pentru Literatură, Amos Oz mai are o șansă: să-și cânte opera.
 
Oz a fost de câteva ori pe lista scurtă de douăzeci și, dacă s-ar fi potolit, ar fi câștigat ceea ce i se cuvenea. Câtă vreme însă va rămâne un militant pentru cauza palestinienilor, alții i-o vor lua mereu înainte. Și, chiar dacă s-ar dezice acum de crezurile  politice, rămân declarațiile sale puternice, de un curaj teribil.
 
În urmă cu doi ani, de pildă, când împlinise 75, și când pe zidurile bisericii românești cu hramul Sfântul Gheorghe din Ierusalim a apărut inscripția „Iisus e un gunoi!”, iar pe zidurile unei case din centrul vechi „Moarte arabilor!”, Amos Oz și-a calificat conaționalii extremiști drept „neo-naziști”.  
 
În fond, din motive (politice) diferite, nici Tolstoi, nici Nabokov, nici Proust, nici Virginia Woolf, nici Joyce, nici Borges n-au luat Nobelul, iar asta nu le știrbește valoarea.
 
Nu trebuie să avem pretenții prea mari de la cei 18 academicieni suedezi care impart certificate de mari scriitori și care au în minte o definiție aproximativă, uneori de-a dreptul propagandistică, a ceea ce înseamnă scriitor.