Ați fi putut avea soarta Ucrainei. Anexările istorice (IV)

Și tituși…  (continuare din „Anexări istorice III)

Iată cum au stat lucrurile, în istorie, vizavi de tendințele anexioniste ale Imperiului Rus, sau cum s-o mai fi numit el, trecând prin ani, față de teritoriile Țărilor Române sau, ulterior, ale statului național.

Imediat după momentul iunie 1940, la 2 august, se naște Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (capitala Chișinău), moșită de guvernul comunist, prin alipirea a două treimi din Basarabia la o jumătate din RSSA Moldovenească – un stat ancoră, care premedita încorporarea în imperiu a Basarabiei, înființat de guvernul sovietic, la sfârșitul anului 1922, pe malul stâng al Nistrului, în interiorul RSS Ucraina.

Bucovina de nord, răpită României, drept „compensație”/adică bonus, și cealaltă jumătate a RSSA Moldovenească au intrat în componența RSS Ucrainene.

Astfel, RSS Moldovenească deținea o Basarabie divizată, mai mică, fără acces la Dunăre și la Marea Neagră, deposedată de patru porturi la mare.

Un an mai târziu, în iunie ”41, trupele româno-germane au trecut Prutul, ocupând RSS Moldovenească și RSS Ucraineană, eliberând astfel Basarabia și nordul Bucovinei.

Potrivit  lui Joseph F. Harrington și lui Bruce J. Courtney, în „Relații româno-americane 1940 – 1990″, deși, prin atacul lansat de Japonia la Pearl Harbor și declarația de război a lui Hitler împotriva SUA, de pe 11 decembrie 1941, frontul celui de-al Doilea Război Mondial se lărgise considerabil, situația nu l-a împiedicat, nicidecum, pe Stalin să aducă la cunoștința noilor aliați intențiile sale cu privire la România, în drumul său, neabătut, de a face din estul și nord-estul României adevărate teritorii controlate de guvernul URSS.

„La o săptămână după declarația de război a Germaniei împotriva Americii, Stalin a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe din Marea Britanie, Sir Anthony Eden. Liderul sovietic cerea Marii Britanii să recunoască frontierele sovietice așa cum fuseseră stabilite pe 21 iunie 1941, înainte de invazia germană – adică, în formula RSS Moldovenească, cu o parte din Basarabia, și cu Bucovina de nord inclusă în administrația RSS Ucraineană, n.a. Anume, Basarabia și Bucovina de nord aparținând sovieticilor. În plus, Stalin voia să stabilească niște baze aeriene în România. Avea să permită, în schimb, Marii Britanii să-și instituie baze proprii în Franța, Belgia, Olanda, Norvegia sau Danemarca.

Aflând de această propunere, Churchill a respins-o, arătând că pretențiile teritoriale sunt într-o contradicție flagrantă cu Charta Atlanticului, document la care URSS aderase pe 24 septembrie.

Marea Britanie nu putea încheia un astfel de acord, fie el secret sau public, direct sau implicit, fără o înțelegere cu SUA”.

Pe 28 decembrie, Eden a plecat de la Moscova, promițându-i liderului sovietic că va discuta despre pretențiile sale teritoriale cu SUA și Dominioanele Britanice.

Potrivit precizărilor sale ulterioare, diplomatul american Averell Harriman era de părere că „revendicările teritoriale sovietice nu fuseseră respinse, ci doar amânate”.

Molotov a propus și el ca cele două țări să încheie un tratat secret, prin care să satisfacă revendicările URSS cu privire la România. Și totuși, Eden a refuzat. „America nu era dispusă să sprijine nicio modificare teritorială în vreme de război”.   

Cu toate acestea, în perioada martie-august 1944, trupele sovietice au reocupat Basarabia.

În 1946, prin prevederile Tratatului de la Paris, Basarabia (împreună cu Transnistria) și Bucovina de nord, au fost reocupate, oficial, de URSS.