Băutorii de whisky versus băutorii de țuică

Sunt ferm convinsă că părți mari din Codul Fiscal sunt scrise de autori în stare de ebrietate. Doar astfel se explică faptul că a fost modificat de 14 ori într-un an și continuă să crească taxe, din care statul izbutește să colecteze doar unu la sută. Nu știu ce au consumat ultima dată respectivii, dar, cu siguranță, nu țuică.

Rachiului i-au urcat acciza de la 750 la 1000 de euro pe hectolitru de alcool pur, chiar dacă este produs pentru consum propriu, într-un antrepozit autorizat, taxa înjumătățindu-se dacă și cantitatea de alcool scade cu 50 la sută.

În viziunea funcționarilor afumați,  această măsură ar fi indispensabilă pentru a compensa, împreună cu altele, reducerea TVA la pâine, programată din ianuarie, anul viitor. Așadar, apun vremurile când satele miros a țuică și sătenii vin de la cazan, pe două cărări. Dacă fac băutura în alambicul improvizat de acasă, pățesc ca o bătrână din județul Cluj, cercetată penal pentru deținerea unei instalații ilegale și producerea ilicită a 30 de litri de rachiu, iar, dacă merg la distileria autorizată, trebuie să-i verse statului acciza la plecare.  Exact ca pe vremea comuniștilor, numai că aceia îi dijmuiau în alcool.

Creșterea accizei la țuică și rachiu pentru consumul propriu ar avea o noimă în măsura în care în care statul hămesit s-ar alege cu ceva. Dar, în România, se produc anual 130 de milioane de litri de țuică, din care statul impozitează numai unu la sută, restul intrând în economia subterană. Și-atunci, ce sens are să umfle un bir, pe care tot nu este în stare să-l strângă și care invită la evizionism? Unul singur: să iasă bugetul național pe hârtie.

În anul electoral 2014, guvernul USL vrea să aplice măsura cea  mai populistă, ieftinirea pâinii, dar mai întâi trebuie să convingă FMI și CE că își permite să o facă.  De aceea, orice poate aduce venituri din condei este binevenit, de la divorțul amiabil, la găina cu ouă de la țară. Băutorii de whisky care fac bugete și legi nu mai iartă nimic. Și, cum de la criză încoace nu mai strâng cât au proiectat (România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor fiscale, iar randamentul încasărilor din TVA este de 54%, față de 82% în Estonia și 71% în Bulgaria, potrivit raportului din 2012 al Consiliului Fiscal), modifică de zece ori pe an Codul Fiscal, băgând vijelios noi impozite taxe, într-un haos în care contribuabilul e spulberat. Nicio dramă însă că nu le ajung banii pentru arogațele și jucăriile lor electorale: un nou împrumut de la FMI e în stand by, deși chiar astăzi am plătit la cel vechi o rată de 164 milioane de euro. În aceste condiții, promisa pâine ieftină a USL costă prea mult.