Benjamin Netanyahu – același excepțional entertainer politic

Discursul rostit liber astăzi la Congresul AIPAC, într-o engleză americană impecabilă, de fost ambasador la Washington, cu un aproape imperceptibil accent de Philadelphia (unde a urmat studiile colegiale), a fost un show politic de mare excepție și iscusință. Carisma premierului Netanyahu nu s-a tocit în lungile discuții cu anchetatorii anticorupție. Bibi mai poate emoționa – în afara celor peste 18.000 de participanți, favorabili până la ultimul – și oameni care îi cunosc trucurile retorice, și oameni care se așteptau să-și spele imaginea în baia de ovații în care a fost scăldat.

N-a rămas la pupitru, s-a plimbat pe toată scena vorbind cu patos despre măreția țării sale – armată (n-a fost niciodată mai puternică, a spus, grație președinților Statelor Unite, a spus, fără, desigur, să-l invoce pe Barack Obama, care ridicat  spectaculos cuantumul ajutorului militar); economie; agricultură, înaltă tehnologie; cybersecuritate (dacă zburați în siguranță, dacă trăiți tihnit în casele voastre, a spus, asta se întâmplă și grație nouă). În spatele lui, imense panouri cu grafice colorate îi confirmau spusele. A strecurat cu abilitate de maestru sugestia că toate i se datorează. A agitat pericolul Iranului – „întunericul se lasă peste regiunea noastră (…), Iranul construiește un imperiu amenințător” – dar a sădit în auditoriu încrederea că el, Salvatorul, asociat cu salvatorul adjunct, Trump, îl vor învinge – „trebuie să oprim Iranul și vom opri Iranul!”. Israelul și America nu-i vor permite să dețină arme nucelare, „nici acum, nici peste zece ani, niciodată”. În subtext, ideea că doar el, Marele Bibi, poate menține incandescentă prietenia cu America – dovadă Ierusalimul. (La conferința de presă de ieri, susținută după discuția cu președintele Trump, Netanyahu declarase: „Iranul, Iranul și Iranul a fost subiectul principal al întâlnirii. În următoarele 60 de zile, președintele trebuie să ia o decizie importantă în privința Acordului nuclear. Cred că a acordat un mare interes evaluărilor mele”).
 
A vorbit despre pacea cu israelienii ca unul care n-are altă dorință în viață decât s-o realizeze, deși – îngrijorător – recunoscuse ieri că, în discuțiile cu președintele, subiectul acesta, împreună cu Siria, Irak și Liban, au trecut în planul doi. Nimic despre așteptatul plan de pace care se tot coace la Casa Albă, din care țările arabe au lăsat să se scurg[ în presă niște paragrafe. Să ne amintim că ieri președintele Trump declarase din Biroul Oval, de lângă Netanyahu: „Palestinienii, cred, doresc să se întoarcă la masa negocierilor. Dacă nu, nu vom avea pace. Și asta e o posibilitate. Nu spun că se va întâmpla”. Dar e primul președinte american care a spus-o.

Netanyahu minte credibil, minte cu inegalabil farmec politic. N-au lipsit din discurs nici obișnuitele citatele din Pentateuh, menite să-i întrețină aura mesianică.    

După discurs, a postat pe Twitter  „Mulțumesc, AIPAC”, gândindu-se, poate – deși nu stă în firea lui trufașă să accepte asta – că s-ar putea să fie ultimul.