Butonul de resetare pe care-l caută Președintele nu se mai află în România

Cazul Caracal nu e doar și nu trebuie să rămână povestea macabră a unui criminal în serie. Se vor mai găsi victime, personajul nu acționează din luna aprilie.

Înțelegem acum de ce autoritățile nu s-au sinchisit să-l prindă: pentru că râmarul trăia într-unul dintre fiefurile proxeneților, unde dispariția unei fete e un fapt banal, imediat acoperit de complicii interlopilor – polițiști, procurori, judecători și, cu voia dumneavoastră, nu ultimii pe listă, politicieni.

Sub umbrela acestei realități, pe care o cunoaștea la fel de bine ca toți membrii comunității, a putut numitul Dincă să-și materializeze fantasmele sinistre, să-și cultive patologia. Telefoanele date de el părinților stau mărturie: fata e bine, plecăm la produs.

Acum, când mincinile și știrile manipulatorii încep să se destrame, e clar de ce grija polițiștilor, când au înțeles că lucrurile dau în clocot mediatic, a fost să alerteze clanurile interlope. E clar de ce judecătorul și procurorul au decis că trebuie așteptat în fața porții, până să se asigure că e o speță care nu-i privește pe complicii lor, proxeneții. E clar de ce tot vârtejul destituirilor, bun să ne stârnească praful în ochi: ca să nu se ajungă la politicieni – fără ei, rețelele crimei organizate și-ar pierde oxigenul.

Adevărata problemă, care trebuie acum ascunsă îndărătul arzătorului lui Dincă (cum funcționa și la câte grade) e faptul că autorități ale Statului s-au predat în mâna rețelelor interlope, iar Caracal e doar un exemplu și nu cel mai spectaculos.

Mă tem că butonul de resetare pe care îl caută Președintele nu se mai află în România, ci la Bruxelles.