Califul Invizibil a murit din nou

Publicat: 12 10. 2015, 20:54

Numai în 2015 Abu Bakr al-Baghdadi a mai fost omorât cel puțin o dată – în aprilie, la 300 kilometri vest de Mosul, la al-Baaj, în regiunea Ninive, lângă granița cu Siria. S-a spus atunci că unul dintre locotenenții săi, fostul profesor de fizică Abd al-Rahman Mustafa al-Qaduli, pe numele său de război Abu Ala al-Afri, i-a și luat locul. O lună mai târziu, coaliția condusă de Statele Unite comunica presei că l-a ucis și pe Al-Afri, într-un bombardament la Tal Afar, în nord-vestul Irakului (ceea ce rețelele de socializare ale ISIS confirmă).

În septembrie și apoi în octombrie anul trecut, Abu Bakr al-Baghdadi, zis Califul Invizibil, fusese ucis tot în bombardamente ale coaliției, ultima oară în regiunea Anbar, tot la granița cu Siria.

Ce nu înțelege propaganda anti-Isis (meșteșug de amatori inimoși și bine intenționați, comparativ cu propaganda Statului Islamic – de un sinistru profesionalism) este că nu contează dacă al-Bagdadi trăiește sau moare. Dacă trăiește, o face oricum într-o discreție absolută (singura greșeală a fost iulie 2014, când a spiciuit la Marea Moschee din Mosul, prezentându-se drept Califul Ibrahim, uitând să-și scoată însă Rolexul de la mână), dacă moare, va fi un shahid, un martir.

Cine e omul acesta fără calități, fără carismă, pus să conducă cea mai sinistră organizație teroristă din câte cunoaște lumea modernă? Începem de la nume – în arabă, spre deosebire de română, numele unui personaj dă informații prețioase.
 
Adevăratul său nume e Ibrahim ibn Awwad al-Badri al-Samarrai, adică Ibrahim, fiul lui Awwad, Minunatul, din Samarra (oraș pe malul de est al Tigrului, la 125 de kilometri nord de Bagdad). Numele de război e Abu Bakr al-Baghdadi („Bagdadianul” e o impostură necesară), la care a adăugat, de când s-a declarat Calif, al-Qurashi al-Husseini, adică descendent al Profetului (din neamul quraishiților ), prin nepotul lui Muhammad, fiul lui Ali, al patrulea Calif Bine Ghidat. (Al-Huseeini e un nume menit să atragă atenția șiiților și să-l legitimeze în fața lor).

Califul Ibrahim e un personaj minuțios construit, ca și ideea genială a Califatului (care, la început, multor cunoscători în ale Islamului li s-a părut o prostie), singura capabilă să ofere un crez politico-religios zecilor de mii de luptători jihadiști care formează oastea lui al-Baghdadi, dar și tinerilor occidentali, lipsiți de ideal, care i se alătură în această aventură exotică, purtată cu arme sofisticate și cu execuții de o teatralitate menită să le excite creierul reptilian. Pentru acești tineri occidentali, vorbitori de engleză, ISIS a creat Batalionul Anwar al-Awlaqi (din care face parte și sceleratul poreclit Jihadi John din clipurile cu decapitări), numit astfel în cinstea răposatului Anwar al-Awlaki, histrionicul cleric extremist american de origine yemenită, recrutor de jihadiști. Batalionul produce majoritatea atentatorilor sinucigași și a călăilor Califatului – punându-li-se astfel loialitatea la încercare.

Creierul lui al-Baghdadi – un fost colonelul irakian, Samir Abd Muhammad al-Khlifawi, din Serviciile Secrete ale lui Saddam Hussein – a gândit proiectul Califatului, de la cucerirea de teritorii la administrarea acestora, stabilindu-și statul major la nord de Alep, în Tell Rifaat, unde a și fost ucis… din greșeală, în ianuarie anul trecut.

Al-Khlifawi – un maestru al răului absolut, pe care istoria îl ascunde îndărătul fantoșei sângeroase numite Abu Bakr al-Baghdadi al-Qurashi al-Husseini.