Casa părintească nu se vinde (decât dacă obții un preț bun)
Plecarea lui Mihai Stănișoară la PNL nu reprezintă pentru PDL o pierdere atât de mare cum a fost trecerea lui Sorin Frunzăverde în tabăra liberalilor, însă tratarea subiectului ca pe o simplă trădare aduce mai degrabă a prostie decât a strategie politică. Semnalul este unul foarte serios. Mihai Stănișoară nu este primul și, cu siguranță, nici ultimul dintre democrat-liberali care va alege o altă cale atâta vreme cât luptele bezmetice din PDL nu garantează decât o perioadă prelungită de opoziție, dacă nu chiar o disoluție a partidului.
Strategic, Crin Antonescu profită de situație și ofertează bucată cu bucată pe fiecare pedelist care i-ar putea fi de ajutor în planul său de echilibrare a raporturilor de forțe în USL. Spațiul de manevră este Ardealul, unde PSD nu a avut niciodată o susținere foarte puternică și de unde PDL a strâns cele mai multe voturi. Cooptarea lui Stănișoară nu are nimic de-a face cu liberalismul, ci cu un anumit tipar al politicianului român: baronul local care dincolo de partid are propriile interese și afaceri de protejat și care și-a construit în timp masa de manevră pe care o poate pune în slujba oricui îi face oferta potrivită. Până la urmă asta contează, iar mesajul pe care l-a transmis astăzi Antonescu a fost destul de clar. Dacă ai cu ce intra în joc, ai loc la masă.
„Eu nu cutreier orașul pentru ca diverși oameni politici, cetățeni, să vină în PNL, am o atitudine de deschidere pentru anumiți oameni, este o invitație publică, iar oamenii care doresc să facă politică de dreapta sunt bineveniți. Sunt infinit mai puțin importante critici și mult mai important ca un om cu anumite capacități să se alăture acestui proiect”, a fost cât se poate de explicit Antonescu, prezentându-l pe Stănișoară pe care l-a răsplătit și cu un post de vicepreședinte al PNL și făcând uitat faptul că nu demult acesta îl comparase cu domnul Goe și-l făcuse groparul liberalismului românesc.
Lovit de amnezie a părut și „tânărul” liberal, care pe deasupra a uitat să le spună și colegilor din PDL, care l-au făcut parlamentar, ministru, lider de filială și de partid, că se alătură „domnului Antonescu și PNL în proiectul de desăvârșire a dreptei din România”. Mulți i-au bătut obrazul pentru acel melodramatic „casa părintească nu se vinde” pe care l-a spus la plecarea lui Frunzăverde din PDL. Însă omul nu a fost totalmente nesincer. Politic vorbind, casa părintească nu se vinde până nu obții prețul cel mai bun. Iar Crin Antonescu i l-a oferit.