Ce am văzut în Parlament: Victor Ponta a ajuns pe culmile penibilului

Puțin grăbit, Victor Ponta a vrut să sărbătorească trei ani de când a ajuns la putere un pic cam devreme. Și a ajuns să sărbătorească, eveniment anunțat cu fast, de altfel, trei ani de la demiterea Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Putea să fie festiv pe 7 mai, atunci când a fost învestit în funcția de premier și, poate atunci, ar fi fost mai plauzibilă aniversarea. Dar așa, să se laude că partidul condus de el, alături de PNL și mulți racolați din Parlament au demis un Guvern, este cel puțin penibil.

Un eveniment care a durat mai puțin de o oră, la care au luat parte și deputați sau senatori care nici măcar nu erau în Parlament în aprilie 2012, dar care a putut scoate la suprafață, din nou, aroganța, egocentrismul și ipocrizia lui Victor Ponta.

Premierul, nici când vrea să sărbătorească ceva, nu știe s-o facă cu naturalețe, fără pocnitori și tromboane.

1. Atunci când sărbătorești ceva, logic și rațional este să o faci pentru o realizare a ta, să te lauzi că ai făcut multe lucruri bune, că ți-ai îndeplinit nu știu câte obiective. Nu să arăți, în continuare, cu degetul către alții, și să spui, pentru a n-a oară, cât de nociv a fost regimul Traian Băsescu și cât de mult rău au făcut cetățenilor. Evenimentul a fost prezentat, într-un videoclip, cu titlul „Începutul sfârșitului pentru regimul Băsescu-MRU-Predoiu”.

2. E penibil să te lauzi că ai ajuns la putere, mândrindu-te cu ultimul traseist care ți s-a alăturat fix în ziua moțiunii de cenzură, Cătălin Croitoru în cazul de față (fost deputat PDL), care nici măcar nu te mai susține în prezent (a demisionat din PSD și s-a alăturat formațiunii lui Mircea Geoană).

3. Cel puțin la fel de penibil este să te folosești, la un asemenea eveniment, de imaginea unui fost deputat PSD, ajuns în scaun cu rotile în urma unui accident, și care s-a prezentat, forțat de circumstanțe, la votul pentru demiterea Guvernului Ungureanu. Într-un alt clip prezentat, e ilustrat și Narcis Ioan Chisăliță, din care echipa lui Victor Ponta a făcut un caz social, cu prezentarea „moment emoționant în Parlamentul României”.

4. Și pentru că a fost seara filmulețelor, Victor Ponta s-a gândit să-i facă un fel de necrolog video „răposatului” partener de guvernare, Crin Antonescu. Cu muzică dramatică pe fundal, discursul fostului președinte PNL a fost adus la rang de artă, la finalul căruia mă așteptam să văd, scris alb pe negru, „In Memoriam”.

5. Este greu de conceput să-l critici pe Traian Băsescu pentru că „a vrut să pună botniță presei și că i-a înjurat pe jurnaliștii incomozi”. Serios? Chiar a putut Victor Ponta să conceapă o asemenea afirmație? Tocmai Victor Ponta, același care le întorcea spatele jurnaliștilor incomozi, aruncându-le, în scârbă, termenii de „băsiști, evazioniști și acoperiți”? Și care fuge și strigă la cei care îndrăznesc să-l întrebe și lucruri care nu-i sunt favorabile?

6. Este cel puțin ciudat, ca să nu spun inuman, să te bucuri de arestarea cuiva și să te rogi pentru arestarea altcuiva, indiferent dacă aceia sunt cei mai mari adversari politici. În cazul de față, Elena Udrea și Traian Băsescu, despre care Victor Ponta a spus, extrem de mândru, că a promis că vor ajunge la închisoare și iată că parțial și-a atins obiectivul. Numai că Victor Ponta a uitat, probabil, să facă și socoteala în propria ogradă. Câți dintre cei care au votat pentru demiterea lui MRU în aprilie 2012 (oameni cu care el se mândrește) sunt cercetați, condamnați, arestați preventiv sau la domiciliu sau sub control judiciar? Era suficient doar să arunce un ochi prin sală și dădea imediat de Liviu Dragnea (care își așteaptă sentința în dosarul „Referendumul”, după ce procurorii au cerut cinci ani de închisoare) sau Sebastian Ghiță, aflat sub control judiciar. Ca să nu mai spun de unii, precum Miron Mitrea și Cătălin Voicu, deja condamnați.

Eu nu spun că guvernarea Victor Ponta nu a făcut ceva bun, dar să acorzi acelor realizări cu care te mândrești doar zece minute din cele 60 de sărbătoare, restul de 50 de minute fiind simple atacuri mizere și mândrii nefondate, este cel puțin penibil. Mă așteptam de la Victor Ponta să lase să-i curgă și o lacrimă, la final, în spiritul „Dragă Stolo”, dar apoi mi-am amintit că unii oameni sunt aproape lipsiți de sentimente. Și dacă apărea lacrima, era tot un marketing de prost gust, într-un film extrem de prost regizat.