Ce faci cu macrostabilizarea când nu ai canalizare?

Dimpotrivă. Pe primele trei luni din 2016, investițiile  – formarea brută de capital fix este numele lor la Institutul de Statistică – au crescut cu 2,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, față de o creștere a consumului de 8,4%.

În 2015, investițiile crescuseră cu 8,8% față de o creștere a consumului de 5,2%.

Ca urmare, raportul investiții/consum s-a înrăutățit până la 31% în 2016, față de 33% în 2015. Privind retrospectiv, cei mai buni ani din punctul de vedere al investițiilor raportate la consum au fost 2007 și 2008, când ajunseseră la jumătate din consum.

Erau anii când, pe de o parte, deficitul de cont curent zbura la 12-14% din PIB cu prețul exploziei datoriei externe și al blocajului din 2009, dar, pe de altă parte, iată că erau bani și de investiții.

Nici până în 2015 nu a fost atinsă măcar în lei valoarea 2008 la nivelul investițiilor: 177 mld. lei.

Consumul fără investiții ne va duce iar într-o fundătură. Paradoxal, suntem acum în situația de a avea resurse financiare care nu își găsesc însă făgaș în execuția de proiecte.

Spre exemplu, 99% din populația din vestul Europei are  canalizare. România este azi la 48% iar în 2006 era la 42%. În 10 ani un progres de doar 6 puncte procentuale!  Aceasta înseamnă circa 28.000 de locuințe pe an care sunt conectate la canalizare. În acest ritm, cele 4 milioane de locuințe fără apă și canalizare vor fi acoperite în 107 de ani!

De drumuri, spitale, școli și infrastructură sportivă nici nu mai merită vorbit.

La Ministerul Transporturilor e dezastru. Doar 10% din banii alocați pentru CNADNR pentru tot 2016 – 4,3 miliarde de lei – au fost cheltuiți pe primele șase luni.

Ce-or fi discutând miniștrii în ședințele de guvern? Nesfârșite dezbateri despre cărțile pe care au dreptul sau nu să le scrie condamnații? E bine să curățăm țara, dar când a fost dezbătut pe masa guvernului ultima dată stadiul proiectului autostrăzii de centură?

Cozile la aeroportul Henri Coandă sunt infernale vara, este clar nevoie de încă un terminal, masterplanul  făcut deja zace în sertarele directorimii din Transporturi.

Este adevărat, e efort, e nevoie de specialiști scumpi și de „drive”, de motor, de competența pe care o găsești astăzi la vârful multinaționalelor, e nevoie de manageri „mercenari” care să ia un proiect   – o șosea, un pod, o centură – și să-l ducă până la capăt.

Dar așa e când toată lumea „bună” se îngrămădește la stat, de ani de zile, la zecile de mii de euro salarii din instituțiile de supraveghere financiare. Ministerul Transporturilor sau al Sănătății sunt la coadă. Dar pe urmă ce faci cu macrostabilizarea când nu ai canalizare? Când ești la 1900 pentru jumătate din populație?

Legile economice sunt dure – unde nu aloci resurse nu obții rezultate. Pe de altă parte, nu că salariile din Compania de Drumuri ar fi prea mici, ci sunt deseori cazuri când șefi de serviciu câștigă mai bine decât premierul sau președintele.

Te-ai fi așteptat ca după ce guvernul precedent a fost subminat pur și simplu de aroganța lui Ioan Rus și incompetența lui Dan Șova tehnocrații să zbârnâie la capitolul infrastructură.

Însă cu ce vin ei: cu strategii, cu planuri, cu debirocratizare, cu poze adunând gunoiul de prin stufăriș. Este bună debirocratizarea, dar să aibă un scop. Este bună curățenia, dar să ai unde o face – într-o școală, într-un spital, pe un teren de sport, nu pe maidan. Guvernul face legi, ordonanțe și strategii sau face șosele, spitale și drumuri?

Oare mai are cineva sentimentul că toate aceste guverne care se perindă nu sunt decât niște butaforii, niște sate a la Potemkin care să le ascundă de fapt oamenilor realitatea teribilă de zi cu zi?